Concert pascal
MOPAN Suceava

Reprezentanții Asociației pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul-ACTIV le-au vorbit elevilor de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava despre traficul ilicit de mărfuri, în cadrul campaniei educaționale „Fii tu! Fii Original!“. La discuții au participat aproximativ 100 de elevi, cadre didactice și reprezentanți ai Poliției de Frontieră Române și ai Direcției Generale a Vămilor. Evenimentul a beneficiat de sprijinul prefectului Mirela Adomnicăi.

Prefectul a spus: „Este salutară inițiativa ACTIV de a lansa, în rândul tinerilor, campania educațională „Fii tu! Fii Original!“. Consider că este inedită și binevenită, în contextul în care, mai ales în rândul elevilor, nu întotdeauna sunt suficient cunoscute implicațiile negative ale traficului ilicit de produse contrafăcute. De la acceptarea de a fi părtaș la acest fenomen de natură infracțională și pînă la infracțiunea propriu-zisă nu este decât un pas, iar o informare corectă și la timp va avea efectele dorite în prevenirea unor astfel de fapte”.

Prezentările s-au axat în general pe aspecte practice: modalități de recunoaștere a produselor contrafăcute și pericolele la care se expun consumatorii prin folosirea acestora și cazuri spectaculoase din activitatea Poliției de Frontieră și a Direcției Vămilor. De asemenea, au fost organizate concursuri având ca temă identificarea produselor originale de cele care le imită.

Campanie educațională despre traficul ilegal de mărfuri la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava