Aerportul Stefan cel Mare Suceava

Centrul Național de Fotbal Buftea va găzdui finalele Cupei Tymbark Junior. Cei mai talentați copii de la categoriile de vârstă U10 și U12, fete și băieți, se vor întrece în ultima fază a celei mai importante competiții de fotbal din țară dedicată elevilor. La fiecare dintre cele două categorii de vârstă rămase în turneu, câte opt echipe de fete și băieți vor încerca să cucerească titlul de campioană. Partidele se dispută în două reprize de câte 15 minute, 6 jucători contra 6, pe teren redus. 

Au fost mai bine de 12.500 de echipe la startul celei de-a doua ediții a Cupei Tymbark Junior dintr-un total de 124.759 de elevi. Cei mai buni, cei mai ambițioși copii se vor înfrunta în perioada 1-3 iunie în faza finală a competiției organizată de Federația Română de Fotbal în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale. Partenerul oficial al competiției este Maspex Romania prin brandul Tymbark.

Cele 32 de echipe prezente la finalele de la Buftea sunt câștigătoarele celor 8 faze regionale disputate în această primăvară. Sute de jocuri au avut loc la Roman, Buzău, Chitila, Pitești, Sântămăria-Orlea, Târgu Mureș, Hereclean  și București. Cei mai buni dintre cei buni vor fi prezenți la turneul finalşi vor lupta pentru primul loc pe podium!

Pentru categoria de vârstă U8, competiţia s-a finalizat în faza regională.

Mă bucur că succesul primei ediții a adus la startul celei de-a doua și mai mulți elevi din România. Este important să avem un număr cât mai mare de copii care practică fotbalul într-un cadru organizat, iar Cupa Tymbark Junior exact acest lucru îl oferă. Le țin pumnii tuturor finaliștilor în ultima etapă a competiției, acolo unde voi fi din nou alături de ei”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.

Compania Maspex Romania, prin brandul Tymbark, se implică cu plăcere în  susținerea acestei competiții de anvergură. De la an la an, întrecerea le oferă tot mai multor copii șansa de a juca fotbal într-un cadru orgnizat pentru a-și îndeplini visul de a deveni fotbaliști și asta ne bucură”, a declarat Grzegorz Grabowski, COO Maspex Romania.

Bucuria pe care o văd pe chipul acestor copii pe terenul de fotbal este de neprețuit. Sunt încântat să fiu alături de ei în această competiție importantă”,
Miodrag Belodedici, Ambasadorul Cupei Tymbark Junior.

Echipele calificate la faza finală a Cupei Tymbark Junior

U10 băieți
Școala Gimnazială „Miron Costin” – Suceava
Școala Gimnazială nr. 11 – Buzău
Școala Gimnazială „George Vâlsan” – Amara
Școala Gimnazială „Decebal” – Craiova
Colegiul Național „Traian Lalescu” – Reșița
Școala Gimnazială nr. 27 – Brașov
Școala Gimnazială „Zelk Zoltan” – Valea lui Mihai
Școala Gimnazială nr. 190 – București

U10 fete
Școala Gimnazială „Miron Costin” – Suceava
Școala Gimnazială Rîmnicelu – Brăila
Școala Gimnazială „Prof. Ion Vișoiu” – Chitila
Școala Gimnazială „Decebal” – Craiova
Școala Gimnazială Pui – jud. Hunedoara
Școala Gimnazială Căianu – jud. Cluj
Școala Gimnazială nr. 18 – Baia Mare
Școala Gimnazială nr. 113 – București

U12 băieți
Școala Gimnazială „Spiru Haret” – Bacău
Școala Gimnazială nr. 11 – Buzău
Școala Gimnazială „Prof. Ion Vișoiu” – Chitila
Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” – Pitești
Școala Gimnazială nr. 8 – Reșița
Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” – Cluj-Napoca
Colegiul Național „Octavian Goga” – Marghita
Liceul Tehnologic „Sfântul Pantelimon” – București

U12 fete
Școala Gimnazială „Leon Dănăilă” – Dărăbani
Școala Gimnazială Tichilești – jud. Brăila
Școala Gimnazială „Alexandru Depărățeanu” – Roșiori de Vede
Școala Gimnazială Segarcea – jud. Dolj
Școala Gimnazială Șimand – jud. Arad
Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca
Școala Gimnazială „Oltea Doamna” – Oradea
Școala Gimnazială nr. 127 – București

Campionatul de fotbal Cupa Tymbark are o experienţă de aproape 18 ani, fiind organizat în Polonia de către Asociaţia Poloneză de Fotbal. Din 2007, sponsorul principal al turneului este brandul Tymbark, parte a Grupului Maspex Wadowice. Turneul se desfăşoară în Polonia sub denumirea „Cupa Tymbark. Din curtea şcolii pe stadion!” şi este, practic, cel mai mare campionat de fotbal pentru copii din Europa, însumând peste 1,9 milioane de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, participanţi la toate edițiile.

Detalii privind competiția se găsesc pe http://www.cupatymbark.ro/ .

Despre Maspex Romania

Cu o experienţă de 20 de ani pe piaţă şi un portofoliu vast de produse, compania Maspex Romania este unul dintre cei mai cunoscuţi producători din ţară pentru categoriile sucuri, nectaruri şi băuturi răcoritoare, produse instant, snacksuri dulci şi sărate.

În prezent, Maspex Romania este lider de piaţă în România, pe segmentele JNSD, cappuccinno şi sărăţele. Compania deţine branduri cunoscute şi apreciate, precum: sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare – Tymbark, Tedi, Ciao, Figo; produse făinoase – pastele Arnos; produse instant – La Festa Cappuccino, HotChocolate La Festa, La Festa 3in1; dulciuri şi snacksuri dulci şi sărate – Salatini, Salatini Junior, Rollini d’Oro; apă minerală naturală plată şi carbogazificată – Bucovina.

Piaţa de desfacere pentru Maspex România este reprezentată atât de România, cât şi de principalele țări în care sunt exportate produsele: Polonia, Bulgaria, Moldova, Spania, Cipru, Germania, Serbia, Italia, Marea Britanie, Ţarile Arabe.

Despre “Împreună suntem fotbal”

Lansat în septembrie 2015, proiectul „Împreună Suntem Fotbal” al Federației Române de Fotbal, sub egida căruia se desfășoară Cupa Tymbark Junior, reprezintă o premieră în sportul și educația din România. Acesta propune implicarea activă în dezvoltarea sănătoasă a românilor prin fotbal, dezvoltarea copiilor și tinerilor în valorile acestui sport și creșterea numărului de practicanți de fotbal în România. Începând cu 2015, au fost demarate primele 4 programe: Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Fotbal și Olimpiada Gimnaziilor – Fotbal, Transformă Ulița în Stadion, Unificat în 7, Campionatul Universitar de Fotbal. În prezent, proiectul include 14 competiții. Mai multe informații sunt disponibile pe www.impreunasuntemfotbal.ro.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
Padurea de maine
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava