Concert pascal
MOPAN Suceava

Campusul întitulat „Vacanță cu Dumnezeu” se desfășoară în prezent la parohia din Solonețu Nou și este perioada în care copiii și tinerii pot petrece timpul nu doar jucându-se, ci și în rugăciune și învățătură.

Anul acesta, cursurile la parohia „Coborârea Duhului Sfânt” din Solonețu Nou le-au ținut voluntarii din Polonia, care sunt profesori de diferite discipline (educație plastică, tehnică, religie, educație fizică, istorie, geografie).

Participanții la „Vacanță cu Dumnezeu” au aflat zilnic informații noi despre Patria înaintașilor lor, despre istoria ei, despre tradiții, datini, simboluri naționale. Dorind să comemoreze aniversarea de 100 de ani de la redobândirea de către Polonia a Independenței au realizat un poster cu urări pentru Patrie sub deviza „Noi pentru independență”. Zilnic, copiii au participat la cursuri creative de dans și mișcare, dar și-au aprofundat și cunoștințele în domeniul de prim ajutor.

”Totuși, scopul principal a „Vacanței cu Dumnezeu” a fost acceptarea adevărului, de iubire fără margini a lui Dumnezeu față de fiecare om prin reflectarea celor mai importante evenimente din viața lui Isus și a ucenicilor săi. Aceste adevăruri au fost ilustrate prin tehnici plastice neobișnuite (pictură pe folii, crearea Giulgiului din Torino, lucrări în sare, cusut). De multe ori voluntarii au subliniat dorința mare, cunoașterea și angajarea copiilor la toate cursurile. Nemaipomenit este faptul că unii copii vorbesc foarte bine limba polonă, ceea ce este un merit mare al părinților și bunicilor.  Partea neschimbată a fiecărei zile a fost „Coronița Divinei Îndurări”, rozariul sau Sfintele Liturghii celebrate de parohul pr.dr. Stanislav Cucharec.

„Vacanța cu Domnul” reprezintă trăiri de duh de neuitat, trăiri estetice, sportive și patriotice, care lasă o urmă bună în viața fiecărui participant”, au punctat pe facebook voluntarii din Polonia.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava