Concert pascal
MOPAN Suceava

PSD îşi va prezenta vineri, în mod oficial, candidaţii pentru primăriile localităţilor din colegiile de deputaţi nr. 6 şi 7. Anunţul a fost făcut de preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Rădăuţi, Nistor Tătar, care a declarat că lansarea candidaţilor va avea loc vineri, de la ora 17:00, la Casa de Cultură.

Lansarea candidaţilor din localităţile din colegiile 6 şi 7 va avea loc în prezenţa conducerii Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD şi a parlamentarilor social democraţi. Trebuie spus că principala lansare va fi cea a candidaturii Nistor Tătar pentru funcţia de primar al municipiului Rădăuţi. Nistor Tătar a precizat că doreşte să câştige funcţia de primar pentru a reinstaura normalitatea în Rădăuţi, dar şi pentru a le arăta rădăuţenilor că în patru ani se pot face lucruri frumoase pentru ei. El a spus că ţinta social democraţilor este câştigarea funcţiei de primar, cât şi majoritatea în Consiliul Local. „Vineri vom prezenta programul electoral, pe care îl vom completă ulterior cu tot ceea ce ne vor solicita locuitorii municipiului Rădăuţi”, a spus Nistor Tătar. Acesta ocupă în momentul de faţă o funcţie de consilier judeţean şi este director al SC Servicii Comunale SA Rădăuţi.

Printre localităţile din colegiile 6 şi 7 ale judeţului se numără oraşele Rădăuţi, Solca, Milişăuţi, şi Vicovu de Sus.

Candidații PSD la primăriile din zona Rădăuți vor fi lansați oficial vineri, 9.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava