Concert pascal
MOPAN Suceava

Ciprian Anton și-a lansat programul în baza căruia vrea să câștige alegerile din 2 martie de la Asociația Județeană de Fotbal Suceava, alături de o echipă din care mai fac parte arbitrul internațional Sebastian Gheorghe, lectorul universitar Bogdan Grosu și antrenorul de fotbal feminin Marcel Irimie.
Pentru început, fostul manager al clubului Sporting și-a expus motivele pentru care a ales să candideze pentru președinția AJF.
“Știu că foarte multă lume se intreabă de ce candidez pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal. În primul rând pentru că sunt suporter al fotbalului, indiferent la ce nivel se joacă. Apoi, trebuie spus că starea de normalitate a părăsit de mult Asociația Județeană de Fotbal, iar cei care se află acum la conducerea ei nu sunt dispuși să accepte și alte persoane mai tinere, cu o altă mentalitate, în preajma lor. Eu îmi doresc să restructurez treptat, cu strategii adaptate, toată activitatea de la AJF, prin demararea unui proiect denumit <<Fotbalul amator la un nou început>>, proiect care se dorește a fi o punte de legătură între amatorii de fotbal și sportul de performanță. Scopul programului meu, care cuprinde o serie de măsuri care sigur vor atrage atenția, este acela de a reda demnitatea Asociației Județene de Fotbal”, a spus Ciprian Anton.
Lansat sub sloganul “Noi punem fotbalul pe primul loc”, programul prezentat de Ciprian Anton cuprinde șapte obiective majore.
Primul punct se referă la îmbunătățirea și reformarea fotbalului la nivelul județului Suceava prin schimbarea statutului AJF Suceava. “Primul lucru pe care îl voi propune va fi schimbarea statutului pentru a oferi posibilitatea tuturor celor care au un plan managerial performant să poată opta pentru o funcție de conducere în cadrul AJF. Până acum, s-a menținut ideea că pot candida doar cei care au o activitate de minim patru ani în structurile AJF sau FRF. Eu sunt norocos pentru că în ultimii ani am fost implicat în fotbal de la echipele de copii până la nivelul Ligii a II-a, dar îmi exprim regretul că oameni tineri, cunoscători ai fenomenului fotbalistic, nu se pot înscrie în cursa pentru funcția de președinte din cauza actualului statut”, precizeaza Anton, care, în cazul în care va deveni președintele AJF Suceava, intenționează ca, la sfârșitul fiecărui sezon, să organizeze o Gală a Fotbalului Sucevean, în cadrul căreia să fie premiați cei mai buni jucători și antrenori din fiecare competiție organizată sub egida AJF.
O altă prioritate a lui Ciprian Anton este aceia de a atrage fonduri către Asociația Județeană de Fotbal, atât de la FRF, cât și de la Uniunea Europeană sau din sponsorizări. În acest sens, vrea să înfiinîeze un departament special în cadrul AJF.
“Asociația trebuie să se implice mai mult în lansarea de proiecte de dezvoltare a infrastructurilor sportive din județ, fie că e vorba de modernizarea terenurilor existente, fie prin construirea altora noi. Atragerea de fonduri de la FRF este una din prioritățile majore ale mandatului meu în fruntea AJF. În plus, ne propunem înființarea unui departament care să promoveze atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurilor sportive din judeî. De asemenea, avem ca țintă atragerea de fonduri nerambursabile și contracte de sponsorizare în valoare de 10.000 de euro”, a menționat Anton.
Fostul manager al Sportingului vrea să acorde o atenție mai mare și sectorului juvenil, dar și fotbalului feminin și celui de sală, neglijate de actuala conducere a AJF.
“Până în prezent, Asociația Județeană de Fotbal s-a mulțumit să acorde atenție doar fotbalului de Ligă a IV-a, neglijând cu bună știință Liga a V-a și neacordând nicio atenție fotbalului pentru copii și juniori. Până în 2012, a existat doar o singură competiție de juniori, cea de juniori C. Celelalte categorii de juniori, D, E și Memorialul Gheorghe Ola au lipsit. Nu li s-a acordat nicio importanță. Daca eu și echipa mea vom câștiga aceste alegeri, pe lângă diplome, cupe și medalii, câștigătoarele fazelor județene vor primi din partea AJF un echipament compus din trening de prezentare, echipament de joc, geantă și mingi”, promite Ciprian Anton. Acesta vrea în plus, ca echipele sucevene de juniori care se impun în campionatele județene să aibă ocazia de a disputa turneele zonale pe teren propriu.
“Cred că dispunem de terenuri foarte bune pe toată raza județului Suceava, așa că trebuie să înaintăm Federației ofertele noastre de organizare a turneelor zonale”, a mai spus Anton.
De asemenea, Ciprian Anton își dorește ca echipele sucevene care trec de barajul de promovare să nu fie doar în vizita în Liga a III-a, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani cu Rarăul Câmpulung, Școala de Fotbal Rădăuți, CS Gura Humorului sau Foresta Mălini. “În prezent, fotbalul sucevean nu mai generează performanță, deoarece la AJF nu există o strategie clară. Se promovează doar cantitatea, nu și calitatea. În ultimii ani, echipele care au obținut promovarea în Liga a III-a nu se mai regăsesc acolo, iar unele nu se regăsesc nici măcar în Liga a IV-a”, a mai spus Ciprian Anton, care acuza voalat actuala conducere a AJF că stabilește campioanele înainte de startul sezonului:
“S-au făcut calcule la începutul fiecărui campionat cine să promoveze, chiar dacă nu exista continuitatea pe plan sportiv la acele echipe. Acele cazuri nefericite nu trebuiesc repetate”.
În fine, alte două puncte importante din programul candidatului Ciprian Anton vizează înființarea Fundației Sportului Sucevean, în parteneriat cu Consiliul Județean, precum și realizarea unui parteneriat cu Inspectoratul Județean Școlar privind organizarea unei competiții fotbalistice de masă la nivel județean.
Alegerile pentru funcțiile de conducere din cadrul Asociației Județene de Fotbal vor avea loc în data de 2 martie, în cadrul unei Adunări Generale Ordinare ce se va desfășura la restaurantul Brădet și la care vor fi invitați delegații tuturor celor 52 de cluburi cu drept de vot. Dosarele de candidatură pot fi depuse la sediul AJF din incinta stadionului “Areni” până pe data de 14 februarie, candidații urmând să fie validați în baza statutului de către o comisie formată din Sebastian Gheorghe, Gabriela Mendelea și Petru Murărița. Până acum, pentru funcția de președinte AJF și-au anunțat candidatura Aurel Daicu (actualul președinte AJF) și Ciprian Anton.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava