Candidatul PMP la Primăria Rădăuți susține că ultimul sondaj îl dă pe locul doi după actualul primar Nistor Tătar

Viceprimarul PMP al municipiului Rădăuți, Bogdan Nicolau, care candidează la funcția de primar la alegerile locale de duminică, 27 septembrie, a declarat că ultimul sondaj de opinie realizat în Rădăuți arată faptul că intențiile de vot ale locuitorilor sunt îndreptate spre schimbare arătând că studiul de piață îl plasează pe locul doi după actualul primar, Nistor Tătar. ”Preferințele rădăuțenilor sunt diferite față de așteptările politicienilor clasici, motiv pentru care există marea posibilitate ca în acest an, surpriza să fie candidatul PMP pentru funcția de primar”, a spus Nicolau. El a menționat că ”disputa dintre Nistor Tătar, actualul primar si principalul oponent, fostul PSD-ist Bogdan Loghin, actual candidat din partea PNL, care este situat pe locul 3 în acest sondaj” l-a propulsat pe el pe locul doi în preferințele rădăuțenilor, fiind la doar câteva procente în spatele lui Nistor Tătar.
”Mai sunt doua zile până la alegeri, iar situația la Rădăuți se poate schimba în aceste zile, feedback-ul rădăuțenilor avantajându-mă pe mine”, a conchis Bogdan Nicolau.