Concert pascal
MOPAN Suceava

Ramona Ioana Bruynseels, candidatul umanist la președinția României, s-a aflat recent, în vizită în județul Bacău, în cadrul campaniei de „ascultare” a cetățenilor.

Turneul Ramonei Ioana Bruynseels în Moldova a început ieri, prima oprire fiind în Bacău, unde candidatul umanist a vizitat ferma Hort Altoi, din comuna Ciorăști. Problemele întâlnite sunt aceleași ca și în Ardeal sunt: lipsa forței de muncă, birocrația, inexistența unor subvenții pentru sistemele de irigații și lista continuă: „La ferma Hort Altoi, unde am avut plăcerea să o cunosc pe doamna Maricica Vrabie, am aflat cu stupoare că aceștia plătesc anual, către CNADR, taxă de 2000 de Euro, pentru a putea avea acces din drumul european, către bucata lor de pământ. Constat cu groază dezinteresul Ministerului Transporturilor și nu numai, față de regiunile subdezvoltate ale României”.

Ramona Ioana a fost la halda de fosfogips al fostului combinat chimic din Bacău, trecută de Comisia Europeană pe lista neagră a problemelor grave de mediu. „Muntele de fosfogips” cum îl numesc băcăuanii este radioactiv de 30 de ani și nu s-a luat nicio măsură concretă pentru ecologizare. În acest context, candidatul umanist trage un semnal de alarmă: „Somez autoritățile din această zonă să ia măsuri cât mai repede posibil!”.

Alegătorii din Bacău sunt în primul rând, dezgustați de politică: „Dacă vreți să aflați problemele băcăuanilor, duceți-vă la Torino!” i-a spus un alegător Ramonei Ioana. Afirmația cetățeanului român este susținută de o afirmație dureroasă: peste 70.000 de băcăuani au emigrat, majoritatea în Torino și Londra. „Am văzut în ochii oamenilor o durere mascată de zâmbete amare din cauza sistemului ce a împins o mare parte a populației din Moldova să plece în străinătate.” a declarat Ramona Ioana Bruynseels.

Pe agenda vizitei din Bacău a candidatei umaniste s-a regăsit și întâlnirea cu Viorel Antal, românul care s-a întors în țară, în 2010 și și-a pus pe picioare o afacere de familie: un atelier de reparații auto și un bar. El lucrează împreună cu familia și copii, pentru că nu există forță de muncă. Supărarea lui, ca antreprenor, sunt taxele foarte mari pe care trebuie să le plătească la stat și din cauza cărora nu poate mări salariile angajaților, întrucât se măresc în aceeași proporție și taxele. „Trebuie ca statul să plafoneze taxele astea, doamna Ramona. Să ne lase în pace! În România, statul te omoară. Ca să faci o afacere, înseamnă că ori ești nebun, ori trebuie să stai cu parul lângă tine”.

În cadrul conferinței de presă, pe care a susținut-o în Bacău, prima femeie înscrisă în cursa pentru Cotroceni, a vorbit despre despre decizia ei de a se înscrie în cursa prezidențială, despre nevoia de un președinte mediator, care să fie aproape de oameni și printre oameni și despre nevoia unui guvern de uniune națională. „Consider că orice program politic trebuie să pornească de la cetățeni. Mă lupt pentru oamenii dezamăgiți de ceea ce s-a întâmplat până acum și care nu se simt reprezentași de contracandidații mei, pentru femei, pentru tinerii corporatiști, pentru oamenii de bună credință care iubesc România și vor să o schimbăm împreună”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava