MOPAN Suceava

Proaspăt întorși acasă de la Campionatul Mondial de seniori din Bulgaria, canotorii români, inclusiv cei din județul Suceava, au concurat pentru medalii la Campionatul Național pentru seniori şi tineret, care s-a desfăşurat la finele săptămânii trecute la baza de la Snagov. În această competiție națională, secția de canotaj de la Clubul Sportiv Municipal Suceava, coordonată de antrenorul Ioan Despa, a reuşit prin sportivii săi să câştige un număr de cinci medalii, dintre care una a fost de aur, una de argint şi trei de bronz.
Florin Giani Anton şi Gabriel Șchiopoaia au câştigat titlul de campioni naționali în proba de dublu rame categorie uşoară la seniori. Cei doi şi-au apărat astfel medalia de aur câştigată anul trecut la naționalele de seniori, asta deşi primul abia a trecut la tineret, iar al doilea este în primul an la această categorie de vârstă. Cei doi canotori de la CSM Suceava au tras şi-n proba de dublu vâsle la seniori, unde au reuşit să câştige medalia de bronz.
Reîntors de la mondialele de seniori, cel mai bun sportiv al clubului CSM Suceava, Cosmin Pascari, a reuşit, alături de Alexandru Dumitru Ciobîcă, să câştige medalia de argint în proba de dublu rame la seniori. De altfel, Cosmin Pascari traversează cel mai bun an din carieră, cu trei medalii de aur în proba de patru rame, la europenele şi mondialele de tineret, dar şi la europenele de seniori, în timp ce Alexandru Ciobîcă a luat aurul la europenele de tineret şi argintul la mondialele de tineret. Cei doi au fost întrecuți de o barcă formată din alți doi canotori din județul Suceava care sunt la Dinamo, Marius Cozmiuc, medaliat cu argint la mondialele de seniori în această probă, şi Sergiu Bejan, sportiv ce a fost în finala mondială a probei de 8+1.
Tot de la CSM Suceava, Georgel Iacob şi Lucian Onea au câştigat bronzul în proba de dublu rame la tineret, acelaşi loc ocupându-l şi-n proba de patru vâsle alături de Alexandru Ciobîcă şi Flavius Bucătaru.
„Sunt rezultate foarte bune într-un an excelent din punct de vedere al rezultatelor pentru secția noastră la nivel național, dar mai ales pe plan internațional. Cosmin Pascari a venit direct de la mondialele de seniori şi a tras doar într-o probă în care a fost învins de alți doi sportivi de top ai României, ambii din județul Suceava. Din lotul nostru a lipsit un alt canotor de valoare, Florin Arteni Fântânaru, care pe 30 septembrie va pleca în Argentina la Jocurile Olimpice ale Tineretului, unde va concura în proba de dublu rame. Mulțumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava pentru sprijinul pe care îl acordă secției de canotaj şi clubului nostru CSM Suceava”, a explicat antrenorul Ioan Despa, de la CSM Suceava.
La naționalele de tineret şi seniori, Clubul „Nada Florilor” din Fălticeni a câştigat trei medalii. Iulian Pavăl şi Gabriel Vultur au luat medalia de argint în cursa de dublu rame categorie uşoară la seniori şi medalia de bronz la dublu vâsle la tineret, în timp ce Sebastian Adamovici a obținut medalia de bronz în proba de simplu la seniori.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava