MOPAN Suceava

A trecut extrem de puțin timp de când Cosmin Pascari, pregătit la Clubul Sportiv Municipal Suceava de antrenorul Ioan Despa, a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial de Canotaj pentru tineret în proba de patru rame. În săptămâna aceasta el are în față cea mai mare provocare din acest an, Campionatul Mondial de seniori, ce are loc în Bulgaria, la Plovdiv. Cosmin Pascari are deja un an de excepție în competițiile internaționale, într-o barcă în care trage alături de alți doi sportivi din județul Suceava, Mihai-Vasile Țigănescu și Ștefan-Constantin Berariu, dar și de Ciprian Huc, împreună cu care a câștigat trei medalii de aur, la Campionatele Europene și cele Mondiale de tineret și la Campionatul European de seniori.
La mondialele de seniori din Bulgaria, România va participa cu 9 echipaje, cinci la fete și patru la băieți. Alături de cei trei sportivi din județul Suceava din proba de patru rame, în lotul României sunt și alți canotori din județul nostru. În proba de dublu vâsle categorie ușoară va trage Geanina Beleagă, sportivă descoperită și crescută la CSM Suceava, alături de Ionela Cozmiuc (Lehaci), sportivă originară tot din județul Suceava, care la europene au ocupat locul patru. La dublu vâsle vor concura Larisa Elena Roșu, fostă canotoare de la CSM Suceava, și Ancuța Bodnar, din județul Suceava, barcă ce a câștigat aurul la europenele de seniori din acest an. O altă sportivă din județ, Elena Logofătu, concurează în proba de patru vâsle (locul cinci la europene), în timp ce în proba regină, barca României va avea alte două canotoare din județul Suceava, Viviana-Iuliana Bejinariu și Maria Tivodariu, probă în care la europene, țara noastră a câștigat aurul.
La masculin, în proba de dublu rame vor trage medaliații cu bronz la europene, ambii din județul Suceava, Marius Vasile Cozmiuc și Ciprian Tudosă, ultimul fiind fost sportiv al CSȘ „Nicu Gane” din Fălticeni, acolo unde a fost descoperit și format de antrenorii Vasile și Ana Avrămia. La dublu Vâsle, Ionuț Prundeanu, originar din județul nostru, va lupta pentru medalie alături de Marian Enache, după ce la europene cei doi au câștigat argintul, în timp ce-n barca de 8+1 vor fi alți trei canotori din județ, Cosmin Macovei, Sergiu Bejan și Constantin Radu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava