MOPAN Suceava

Clubul Sportiv Municipal Suceava şi-a premiat cei mai buni sportivi ai anului 2017. Oficiată de către directorii Vasile Băiţan şi Valerică Gherasim, festivitatea de premiere i-a avut în prim plan pe sportivii de la secţia de canotaj. În total, sportivii legitimaţi la CSM Suceava au strâns în 2017 un număr de 147 de medalii la competiţiile naţionale şi internaţionale.

Pentru al patrulea an consecutiv, cel mai valoros sportiv al clubului din Areni a fost desemnat canotorul Cosmin Pascari. În vârstă de doar 19 ani, Cosmin se poate lauda în 2017 cu titlurile de campion mondial şi european de tineret şi cu două medalii cucerite la naţionalele de seniori.

“A fost un an greu pentru mine, mai ales că am trecut de la juniori direct la seniori. A fost un an cu multă muncă, a trebuit să lucrez cu un antrenor nou la lotul naţional de seniori, dar colegii mai mari m-au ajutat să mă integrez repede. Sper să o ţin tot aşa, să fiu sănătos, iar anul viitor vreau o medalie la Campionatul Mondial de seniori”, a precizat Cosmin Pascari, care, în ciuda ofertelor de la alte cluburi, vrea să rămână la CSM Suceava.

Cu şase sportivi pe primele zece locuri ale topului întocmit de CSM Suceava şi un total de 52 de medalii cucerite, antrenorul Ioan Despa consideră că anul 2017 a fost unul peste aşteptări din punct de vedere al performanţelor obţinute de secţia de canotaj.

“Rezultatele din acest an au fost foarte bune. E un record de medalii greu de egalat pentru secţia de canotaj. Sunt foarte mulţumit, mai ales că Pascari a devenit campion mondial şi a fost inclus în lotul olimpic. Este foarte greu să păstrezi un asemenea sportiv la Suceava, dar Cosmin mi-a spus că mai stă cel puţin un an la CSM pentru a ridica acest club, chiar dacă are şi alte oferte. Asta mi-a plăcut. Din acest motiv încercăm să-l susţinem cu toţii, iar pe aceasta cale vreau să mulţumesc Primăriei şi Consiliului Local. Fără sprijinul lor nu-l puteam ţine pe Cosmin la CSM Suceava”, a spus antrenorul Ioan Despa.


Cosmin Pascari a fost secondat în ierarhia realizată de CSM Suceava de alţi doi sportivi de la secţia de canotaj, este vorba de Larisa Roşu şi Elena Dănuţ. Pe următoarele pozitii s-au clasat în ordine: Dumitru Ciobâcă (canotaj), Andreea Doroftei (atletism), Florin Artenie (canotaj), Florin Anton (canotaj), Andrei Gafiţa (atletism) şi Adrian Agache (lupte), Andrei Dănilă (tir cu arcul) şi Dumitru Vicol (box), Adrian Varvaroi (rugby) şi Alexandru Orest Raţă (volei).

Festivitatea de premiere organizată de CSM Suceava nu i-a ocolit nici pe antrenorii care au pus umărul la performanţele sportivilor, este vorba Cristina Casandra (atletism), Elena Ţîmpău (atletism), Silviu Casandra (atletism), Radu Mihalescu (atletism), Anducu Vornicu (box), Ioan Despa (canotaj), Daniel Ciubotaru (lupte), Constantin Curelar (hochei), Marius Colţuneac (rugby), Vasile Conache (rugby), Ştefan Buiucliu (tir sportiv), Andrei Bolohan (lupte), Tudor Orăşanu (volei), Roza Deneş (tir cu arcul) şi Brânduşa Vărăreanu (sambo).

Şi directorul-adjunct al CSM Suceava, Valerică Gherasim, a considerat că 2017 a fost un an extraordinar din punct de vedere al rezultatelor obţinute de sportivii de la CSM Suceava. “Suntem un club mic, dar cu reuşite mari. Consider că rezultatele au fost extraordinar de bune, ţinând cont că am avut sportivi la toate competiţiile internaţionale: Campionate Balcanice, Europene şi Mondiale. Vreau să mulţumesc domnilor antrenori pentru munca depusă, pentru răbdarea avută, iar sportivilor le doresc să ne reprezinte clubul cu cinste la competiţiile internaţionale. Ne aşteaptă un an mai greu, dar rezultatele ne obligă să rămânem măcar pe aceiaşi linie”, a precizat directorul-adjunct al CSM-ului, Valerică Gherasim.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava