MOPAN Suceava

Miercuri, 3 mai 2023, ora 18:00, Alianța Franceză din Suceava continuă seria manifestărilor organizate în cadrul După-amiezilor francofone cu o nouă întâlnire on-line destinată promovării cântecului francez și francofon, Le chanteur du mois/Cântărețul lunii.

Activitatea, concepută sub forma unui interviu cu un interpret/ă francofon/ă, care s-a remarcat deja în peisajul muzical actual, este animată de Frederic Castel, profesor la Universitatea din Reims, Franța, și prezentatorul uneia din cele mai ascultate emisiuni muzicale franceze on-line – On allume les étoiles/Aprindem stelele.

Invitatul lunii mai este artistul polivalent Gérard Morel, unul dintre cei mai cunoscuţi şi talentați   cântăreți francezi de muzică poetică și umoristică.

Deși și-a făcut debutul în teatru, Gérard a ajuns să se dedice pe deplin muzicii și să își construiască o carieră de succes în acest domeniu. De-abia ieşit de pe băncile liceului, Gérard a fondat  trupa de teatru amator Théâtre de la Chenille şi a urmat o formare ca animator cultural. Cariera sa în domeniul teatrului a continuat, timp de trei sezoane, cu munca de actor și regizor la Valence cu Alain Rais și cu Spectacles de la Vallée du Rhône. Începând cu anul 1980, Gérard a devenit directorul companiei  de teatru profesionist Théâtre de la Chenille, unde a pus în scenă și/sau a interpretat aproximativ 15 spectacole. În timp, a colaborat și cu lumea muzicală, regizând un spectacol despre Edith Piaf, scris  de René Escudié și interpretat, printre alții, de Michèle Bernard. De-a lungul carierei sale  Gérard Morel  fost  fondatorul şi directorul artistic al Festivalului Théâtre à Découvert derulat  la  Tournon-sur-Rhône și Tain-l’Hermitage.

În vara anului 1996, Gérard Morel a început să compună  dintr-un simplu joc. Acceptarea provocării  lansate de un prieten,  de a  cânta pe scenă propriile compoziţii, a dat startul carierei sale de compozitor şi cântăreţ. Gérard a decis să scrie mai multe cântece, să  adune  câțiva prieteni muzicieni și să creeze un turneu de cântece intitulat  Gérard Morel & les Garçons Qui l’Accompagnent font leur sérénade. Astfel, a început o nouă aventură în domeniul muzicii, care a dus la lansarea a patru albume de studio și trei DVD-uri și a continuat cu spectacole  în Franța, Belgia, Elveția, Quebec, Rusia și Burkina Faso. Pe lângă aceste concerte, Gérard Morel a regizat și inițiat mai multe spectacole de teatru și muzică, venind în sprijinul altor artişti. În acest sens, în perioada 2008-2017, el a fost președintele Asociaţiei Centre De La Chanson, o organizație care sprijină artiștii tineri în carierele lor profesionale.

Cel de al 5-lea album a fost lansat în data de 10 noiembrie 2017, iar concertul cu numărul 1000 a avut loc pe 8 noiembrie 2018 la Théâtre de Privas, împreună cu toţi muzicienii care l-au însoţit de-a lungul carierei sale. În iulie 2019, Gérard Morel a primit premiul Jacques Douai, în același timp cu Yvan Dautin. În prezent, Gérard Morel este directorul artistic al Festivalului Festival de la chanson à texte de Montcuq și continuă să susțină propriile spectacole în întreaga lume.

Întâlnirea francofonă din această săptămână își propune să aducă mai aproape de publicul francofon  artistul polivalent Gérard Morel: actor, regizor, autor, compozitor şi interpret francez.

Linkul de participare la această întâlnire on-line este  https://meet.google.com/ukx-drfm-yrg şi va fi disponibil atât pe adresa de facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151 cât și pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro. Activitățile se adresează tuturor categoriilor de public și sunt gratuite.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava