MOPAN Suceava
Galerie foto101 poze în acest set

Pînă duminică, 28 august, inclusiv, la Rădăuți se desfășoară cea de-a XXXIX-a ediție a Tîrgului Olarilor „Ochiul de Păun”. La tîrg participă meșteri zeci de meșteri olari de la Horezu, Brașov, Arad, Mureș, Corund, Deva, Dej, Galați, Pașcani, Marginea, Botoșani, Dorohoi, Baia Mare, Harghita, Timișoara, Cluj-Napoca și Rădăuți. Sînt prezenți și ceramiști din Cernăuți – Ucraina, precum și din Drochia și Chișinău, din Republica Moldova. Pe la târg au trecut astăzi președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur însoțit de primarul Rădăuților, Bogdan Loghin, primari din zonă, consilieri locali, și consulul onorific al Republicii Coreea, Dumitru Mihalescul. Președintele Flutur s-a oprit la fiecare stand, a admirat produsele și s-a interesat de problemele meșterilor olari. El s-a declarat încîntat de faptul că la Tîrgul „Ochiul de Păun” au revenit ceramiștii de la Marginea, după ce anul trecut au absentat. Flutur s-a oprit la pavilionul celor de la Marginea unde a gustat câteva sarmale preparate în mod tradițional. Târgul Olarilor este organizat de Primăria Rădăuți, în parteneriat cu Muzeul Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț”, Casa de Cultură și Centrul Cultural Bucovina.

”Mă buur că au ascultat organzatorii de la Rădăuți, domnul primar. Anul trecut am participat și lipssea ceramica de Marginea și oalelele erau goale și am rugat să pună sarmale în oale pentru că se face mai bună reclamă cu oalele pline cu sarmale. Și uitați-vă că mi-au dat și mie aici trei sarmale. Nu am glumit când am spus că trebuie să facem reclamă pentru produsele astea tradiționale și pentru oale și pentru ulcioare și pentru căni dar și pentru gastronomia din Bucovina pentru că bucovinencele sunt foarte bune gospodine fac sarmale foarte bune și eu cred că noi suntem recunoscuți în țara întreagă. Am luat farfuria asta în mână ca să știți că suntem aici la pavilionul Marginea de ceramică neagră. E absolut impresionant câtă lume este și le mulțumesc participanților pentru că sunt la Rădăuți îi mulțumesc domnului primar Loghin și echipei din  Primăria Rădăuți pentru că a organizat din nou Târgul Olarilor.  Este ceva deosebit. În primul rând că se întâlnesc cei care doresc să cumpere cu vânzătorii, cu producătorii și Bucovina are motive să fie gazdă pentru că avem ceramica de Merginea recunoscută.  Uitați-vă aici avem foarte multe vetre de ceramică de la Horezu până al Harghita, Corund, Baia Mare, Târgu Mureș,  Botoșani. Azi e capitala olarilor în Rădăuți. Așa cum de fiecare dată am încercat să fac reclamă pentru produsele românești fac și astăzi. E nevoie în pensiunile turistice, în hoteluri, pe trasele turistice să avem produse tradiționale românești și cred că trebuie să facem și mai mult ca să le facem reclamă.  E cartea de vizită a României așa cum cartea de vizită a României este și gastronomia”,a  declarat Gheorghe Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava