MOPAN Suceava

În această zi s-a născut Carol cel Mare, care avea să devină cel mai de seamă conducător european de după perioada romană. Nepotul marelui conducător franc Carol Martel, Carol cel Mare a devenit rege al francilor alături de tatăl și de fratele său, când avea numai 12 ani. După moartea celor doi, și-a extins influența asupra tuturor teritoriilor francilor, care cuprindeau nordul Franței de astăzi, Belgia și vestul Germaniei.

Ulterior, pe parcursul următorilor 30 de ani, i-a subjugat pe saxoni, a cucerit Bavaria, a purtat campanii în Ungaria și Spania și a cucerit părți din nordul Italiei. Sprijinit de papă (care a fost susținut, la rândul său, cu hotărâre într-o perioadă de puternice conflicte cu Imperiul Răsăritean de la Constantinopol), Carol cel Mare și-a creat un vast imperiu cuprinzând practic toate regiunile creștine din occidentul Europei, cu excepția unor părți din Spania, a sudului Italiei și a insulelor britanice.

Și-a stabilit capitala la Aachen (Aix-la-Chapelle), pe malul drept al Rinului. Un contemporan de la curtea lui Carol cel Mare îl descria astfel: „Avea un trup masiv și puternic, de o înălțime neobișnuită, dar bine proporționat; în înălțime măsura de șapte ori lungimea piciorului. Avea craniul rotund, ochii vii și destul de mari, nasul de o lungime peste medie și părul cărunt, dar des, chipul prietenos și vesel. Așezat sau în picioare, lăsa o impresie de demnitate și mândrie, cu toate că avea gâtul gros, scurt și pântecele cam proeminent; dar toate acestea erau ascunse de trupul lui bine proporționat. Mergea cu pași fermi și avea o prestanță bărbătească; avea o voce mai subțire decât te-ai fi așteptat de la cineva de statura lui. Se bucura de o sănătate de fier, dar a fost chinuit adeseori de accese de febră în ultimii patru ani dinaintea morții. Către sfârșitul vieții mergea trăgându-și un picior”.

Acesta a fost omul care a fondat dinastia carolingiană ce avea să conducă un imperiu timp de 137 de ani. A fost atât de admirat, încât, la un secol de la moartea sa, împăratul Otto I l-a imitat pe marele cuceritor, stabilindu-și capitala la Aachen, iar în cursul următorilor 600 de ani, peste 30 de împărați ai Sfântului Imperiu Roman și regi germani au fost încoronați aici.

Carol cel Mare este menționat, de asemenea, în mai multe chansons de geste – balade – franțuzești (literal „cântecele faptelor eroice”) din Evul Mediu, cel mai celebru fiind Le Chanson de Roland – Cântecul lui Roland – în care este prezentat conducând lupta creștinilor împotriva musulmanilor (maurilor) din Spania.

În 1165, împăratul Frederic Barbarossa i-a închinat un ultim omagiu lui Carol cel Mare, obligându-l pe papa Pascal al III-lea să-l canonizeze.

Din nefericire pentru Carol cel Mare, Pascal era un antipapă, un pretins papă nerecunoscut de Biserica Romano-Catolică de la Roma, astfel încât Biserica nu i-a recunoscut niciodată canonizarea.

Tot la 2 aprilie:

1725: Se naște la Veneția marele seducător italian Giovanni Giacomo Casanova.

1800: Are loc prima audiție a Simfoniei I a lui Beethoven.

1801: Flotele britanică și daneză se confruntă în bătălia de la Copenhaga.

1840: Se naște, la Paris, Émile Zola.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Carol cel Mare - cel mai de seamă împărat de la romani încoace (742), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava