Concert pascal
MOPAN Suceava

La 3 decembrie 1368 se năștea regele Carol al VI-lea al Franței, cunoscut sub porecla de Carol Nebunul, pentru cele 44 de atacuri de nebunie pe care le-a suferit de-a lungul ultimilor 30 de ani de viață.

Cu o domnie de 42 de ani, Carol a fost unul dintre cei mai longevivi și mai distructivi monarhi ai istoriei franceze.

Nebunia sa – episoade care durau până la nouă luni – le-a permis lacomilor săi veri, ducii de Burgundia și de Orléans, să-i uzurpe puterea, luptându-se între ei.

Între timp, senzuala sa soție, Isabela de Bavaria, încerca să câștige influență, înșelându-l pe rege cu nenumărați amanți. Acest haos i-a permis regelui Henric al V-lea al Angliei să strivească armata franceză la Agincourt și să devină conducătorul de facto al țării.

Carol se distinge printr-un fapt unic. La naștere îi fusese dăruită de către tatăl său, regele Carol al V-lea, regiunea Dauphiné din sud-estul Franței, devenind astfel primul dauphin (delfin) regal, titlu oferit apoi tuturor urmașilor cu drept la tronul Franței.

Deși în franceză „dauphin” înseamnă delfin, titlul nu are origini acvatice. Este numele unei persoane, apărut în secolul al IV-lea, derivat dintr-un blazon care avea desenat pe el un delfin. În secolul al XII-lea, un anume Guigues al IV-lea Dauphin era conducătorul zonei care se numea atunci Viennois, și mulți dintre succesorii săi au folosit numele până când a devenit titlu și teritoriul a fost numit Dauphiné.

Tot la 3 decembrie:

1469: Cetățenii florentini de seamă îl cheamă pe Lorenzo de Medici să preia conducerea cetății.

1857: Scriitorul englez de origine poloneză Joseph Conrad se naște în Berdicev, Rusia.

1894: Scriitorul scoțian Robert Louis Stevenson moare în Samoa în urma unui atac cerebral.

 

Geo Alupoae, critic de teatru 

Carol Nebunul, primul delfin al Franței, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava