Joi, 23 ianuarie, ora 17:00, în spațiul expozițional al Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava se va desfășura un eveniment organizat de Asociația Seva: lansare de carte „Lumea Majestății Sale. Jubileul Custodelui Coroanei Române”.

Anii 2019 și 2020 marchează, deopotrivă, două date semnificative pentru regalitatea românească și dinastia națională: Jubileul Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. În martie 2019 s-au împlinit șapte decenii de la nașterea sa, iar în ianuarie 2020 se vor împlini trei decenii de la venirea definitivă, pe pământ românesc, a viitoarei suverane.

Volumul „Lumea Majestății Sale. Jubileul Custodelui Coroanei Române” este structurat pe trei secţiuni – „Cuvinte regale despre Majestatea Sa”, „Rolul instituţional al Casei Regale şi al Majestăţii Sale”, „Portrete în timp ale Majestăţii Sale”, iar secțiunea de Cuvânt-înainte este semnată de Alteța Sa Regală Principele de Wales, văr cu Majestatea Sa Margareta a României, Custodele Coroanei.
Volumul este coordonat de Alexandru Muraru și Daniel Șandru. Acesta din urmă va fi prezent la Suceava la lansarea de carte.

Cartea „Lumea Majestății Sale. Jubileul Custodelui Coroanei Române” va fi lansată la Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava