MOPAN Suceava

Cătălin Coman a depus jurământul pentru un nou mandat de primar al municipiului Fălticeni. Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a fost reales pentru al treilea mandat la alegerile de la finalul lunii septembrie 2020. În cursul zilei de astăzi a avut loc ședința de constituire a noului Consiliu Local Fălticeni, la care a participat prefectul județului Alexandru Moldovan, toți cei 19 consilieri aleși precum și alți invitați din municipiu.

În urma alegerilor locale de pe 27 septembrie, Cătălin Coman, care a candidat din partea PSD, a obținut un nou mandat cu procent de 69,58% din voturi. De asemenea, în noul Consiliu Local din Fălticeni, PSD va avea 12 reprezentanți, PNL – 4 și Alianța USR PLUS – 2. După ce a depus jurământul pentru noul mandat de primar, Cătălin Coman a declarat că și în următorii patru ani va fi același primar devotat și cu foarte multă putere de muncă.

„Sunt emoționat astăzi, pentru că este a treia oară când sunt la o astfel de activitate. Dar să știți că trăirile și sentimentele sunt cu totul altele decât acum opt ani. Pentru că acum opt ani veneam în fața fălticenenilor rugându-i să aibă încredere în mine pentru a realiza împreună un oraș mai frumos și o viață mai bună. Și iată că după opt ani, relația noastră de prietenie se consolidează. Iar parteneriatul dintre Primăria Fălticeni și cetățenii municipiului Fălticeni se întărește, astfel încât încrederea lor nu poate decât să mă onoreze și să mă motiveze. Sunt, așa cum am spus, onorat că la 43 de ani încep al treilea mandat de primar al unui municipiu important din județul Suceava, al doilea municipiu ca mărime din județ. Sunt lucruri frumoase pe care le-am realizat împreună. Împreună cu colegii din cele două Consilii Locale, cu colegii din administrația publică locală, cu colegii din aparatul de specialitate și executiv”, a declarat Cătălin Coman.

El a subliniat faptul că în cei opt ani care au trecut a reușit să încheie teme istorice pentru municipiul Fălticeni, în primul rând finalizarea noului Spital Municipal Fălticeni, la care lucrările au început în anul 1991. „Au fost opt ani extrem de complicați, extrem de grei, cu foarte multă muncă statornică, cu mii și sute de avize, cu zeci de drumuri la București, împreună cu managerul spitalului, cu toți cei care mi-ați fost aproape și am muncit împreună. Și avem acum la Fălticeni un spital modern care va fi deschis în curând. De asemenea, avem la Fălticeni cele mai moderne, mai sigure și mai frumoase grădinițe școli și licee. Avem la Fălticeni o rețea de drumuri care încet-încet se apropie de finalizare în ceea ce înseamnă asfaltarea. Sunt multe lucruri frumoase care s-au întâmplat în Fălticeni. Multe proiecte pe care le-am derulat împreună. Multe proiecte a căror eficiență ați văzut-o și dumneavoastră și toți cetățenii municipiului Fălticeni. Dar mai sunt multe lucruri de făcut”, a spus Coman.

Cătălin Coman: „Vreau să mulțumesc fălticenenilor pentru încredere, pentru votul acordat”

Primarul din Fălticeni a adăugat că și în mandatul viitor va continua să promoveze și să realizeze proiecte pentru dezvoltarea acestui municipiu și pentru binele cetățenilor. „Mai trebuie să facem proiecte pentru Fălticeni. Proiecte necesare, proiecte fezabile, proiecte pe care fălticenenii să le aprecieze așa cum trebuie. Și pentru asta am nevoie de ajutorul actualului Consiliu Local. De ajutorul aparatului de specialitate al primarului, pentru că doar împreună putem realiza aceste lucruri. Suntem aici la ședința festivă. Prima ședință a noului Consiliu Local. Și din start vreau să spun că de data aceasta suntem colegi în Consiliul Local și în administrație și nu mai facem politică. Facem doar pentru Fălticeni ceea ce trebuie. Pentru că indiferent ce culoare politică suntem, indiferent la care partid suntem afiliați, în campania electorală am spus același lucru, că vrem să facem bine pentru locuitorii municipiului Fălticeni. Și ca să nu mințim trebuie într-adevăr să demonstrăm acest lucru. Și eu în primul rând, dar și colegii consilieri de toate culorile politice. Sunt convins că vom găsi înțelegere, că vom lucra eficient, că vom găsi întotdeauna cele mai bune soluții pentru Fălticeni și fălticeneni”, a subliniat Cătălin Coman.

Primarul din Fălticeni a declarat că acest municipiu trebuie să aibă o creșă, cinematograf, rețele de utilități pe toate străzile și cartierele municipiului, să aibă spații verzi, parcări, piste de biciclete, iar municipalitatea trebuie să sprijine cultele, activitățile sportive și de tineret. „La toate aceste lucruri deja lucrăm, iar ele sunt deja în etape de implementare diferite. Dar sunt convinsă că împreună le vom duce la bun sfârșit. Și de ce nu, vom iniția alte și alte proiecte necesare pentru Fălticeni”, a precizat Cătălin Coman. El a ținut să adrese mulțumiri speciale familiei și prietenilor care i-au fost alături în cei opt ani de mandat care au trecut și și-a exprimat încrederea că vor fi alături de el și în acest nou mandat. „Vreau să mulțumesc fălticenenilor pentru încredere, pentru votul acordat, pentru dragostea cu care au răspuns solicitărilor noastre, pentru faptul că am reușit să găsim în ei un partener extrem de credibil și de eficient. Pentru că foarte multe din soluțiile pentru Fălticeni le-am găsit discutând cu ei, pe fiecare stradă, în fiecare cartier. Și vreau să îi asigur că în continuare vor avea un primar harnic, devotat și cu foarte multă putere de muncă și implicare”, a mai declarat Cătălin Coman.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava