MOPAN Suceava

Primarul PSD al municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, s-a dezlănțuit în acuzații cu privire la modul în care au fost întocmite listele PSD Suceava pentru alegerile parlamentare din data de 6 decembrie 2020. Vicepreședinte al PSD Suceava, Cătălin Coman, a declarat că modul de întocmire a acest liste reprezintă „o bătaie de joc”. El a spus că este foarte dezamăgit în primul rând de listele pe care le-a văzut în presă, considerând că acestea au fost întocmite total atipic și total nestatutar. „Asta deoarece în cadrul organizației județene nu s-au discutat aceste liste decât în ordinea alfabetică, în totală bătaie de joc pentru statutul și pentru membrii acestui partid. Sunt extrem de dezamăgit și extrem de nemulțumit. Sunt primar în municipiul Fălticeni, al doilea ca mărime din județul Suceava. am un număr mare de voturi în spate, un număr mare de cetățeni care și-au pus încrederea în mine atât în ceea ce privește persoana mea cât și partidul pe care îl reprezint și îmi va fi foarte greu să fac campanie electorală mergând pe stradă și discutând cu fălticenenii despre persoane în care eu nu am încredere”, a declarat Cătălin Coman. El consideră că nu este normal faptul ca PSD Suceava să prezinte o listă de candidați transmisă de la București, o listă pe care se află persoane pe care nici măcar el nu le cunoaște.

Cătălin Coman a subliniat faptul că nu doar el este supărat, ci și foarte mulți primari PSD, care l-au sunat și care îi împărtășesc opiniile. „M-au sunt colegi primari. Nu așa se face. Ceea ce se întâmplă cred că este o premieră de la Revoluție și până acum ca o listă cu parlamentari să nu le fie adusă la cunoștință membrilor de partid și să fie impusă. Asta este dramatic. Nu putem să merge în bătălie cu oameni care au pierdut alegerile, cu oameni care au pierdut categoric alegerile sau care nici măcar nu sunt din județul nostru”, a precizat primarul PSD al municipiului Fălticeni.

El a declarat că nu știe pe cine va vota la alegerile parlamentare, urmând să se decidă în perioada următoare. „Am ajuns ca într-o <Scrisoare pierdută>, pentru că va trebui să-l susținem pe Agamiță Dandanache. La Fălticeni nu-l voi susține pe Agamiță Dandanache, și nu contează cum se va numi acesta, indiferent că e trimis de la București sau din altă parte pentru că aici, în Suceava, noi trebuie să decidem și nu Bucureștiul”, a încheiat Cătălin Coman.

Cătălin Coman despre modul de întocmire a listelor PSD Suceava pentru parlamentare: „Este o bătaie de joc”, 10.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava