MOPAN Suceava

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat, astăzi, la inaugurarea primei creșe din România construită cu fonduri europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență că acest moment este unul istoric pentru municipiul pe care îl conduce. Noua „creșă verde” din Fălticeni a fost construită într-un timp record, de trei luni și trei săptămâni de către compania Simion Tehnoconstruct. La inaugurarea creșei au fost prezenți ministrul dezvoltării, Cseke Attila, care a participat și la începerea lucrărilor, pe 18 august 2022, directorul Companiei Naționale de Investiții, Manuela Pătrășcoiu, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, liderul județean al PSD, senatorul Ioan Stan, prefectul Alexandru Moldovan, senatorul Gheorghiță Mîndruță, precum și reprezentanții constructorului. Pentru început, toți cei prezenți la inaugurare au asistat la un spectacol de obiceiuri de iarnă prezentat de o grupă de preșcolar din Fălticeni. A urmat apoi semnarea protocolului de predare primire a investiției de către ministrul Cseke Attila și primarul Cătălin Coman.

Cătălin Coman: „Ne bucură că reușim să venim în întâmpinarea nevoilor tinerilor familii cu o astfel de investiție cum este creșa din municipiul Fălticeni”

În cuvântul său, primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a spus că nu exagerează cu nimic atunci când afirmă că „suntem astăzi la un moment istoric pentru că este prima dată când în municipiul Fălticeni, în județul Suceava și cred că în România o investiție de asemenea amploare se derulează într-un timp atât de scurt și la un nivel calitativ atât de mare”. Cătălin Coman a precizat că investiția în noua creșă din Fălticeni cu 70 de locuri este extrem de necesară în contextul actualelor vremuri. „Vorbim despre o investiție extrem de necesară în contextul în care avem generații tinere care doresc să performeze în viața lor profesională, și ne bucură că reușim să venim în întâmpinarea nevoilor lor cu o astfel de investiție cum este creșa din municipiul Fălticeni. O creșă în care zeci de familii tinere din Fălticeni și probabil și din zonă vor avea posibilitatea să aducă copiii de la vârsta de câteva luni până la 3 ani, când vor face pasul către grădinițele cu program normal și prelungit. Îi vor aduce într-un mediu sigur, într-un mediu educativ pentru că vorbim totuși de educația ante preșcolară, nu vorbim doar de un spațiu unde să doarmă sau să mănânce. Vorbim despre un proces educativ extrem de important pentru dezvoltarea lor încă din primele luni”, a declarat Coman.

El a ținut să le mulțumească tuturor celor care s-au implicat în realizarea „acestui proiect extraordinar” și în primul rând ministrului dezvoltării Cseke Attila, precizând că pentru acesta programul pentru construcția de creșe este unul de suflet. „Am discutat de foarte multe ori cu dumnealui despre necesitatea construirii la nivel național al unor creșe care să permită aceste facilități pentru familiile tinere și nu numai. Mulțumesc pentru implicare și pentru modul în care am colaborat pentru derularea acestui proiect și nu numai. Pentru că Ministerul Dezvoltării este extrem de performant în ceea ce înseamnă derularea proiectelor cu finanțare guvernamentală sau europeană cum este cazul aici. V-am spus și pe 18 august când s-a deschis efectiv șantierul.  Niciodată în cei 11 ani de primărie nu am avut parte de o colaborare atât de eficientă în tot ceea ce înseamnă derularea unor proiecte. Practic era un du-te vino continuu de hârtii, documente, avize care trebuiau introduse sau reintroduse, dar și partea de decontare financiară care la fel a mers extraordinar. Nu am avut nici un fel de sincopă care să pună în pericol nici măcar pentru câteva secunde derularea acestui proiect extrem de important. Și vă spun fără să exagerez cu nimic că această colaborare duce la o funcționare a întregii creșe. Pentru că nu vorbim de un proiect care se încheie acum când avem o construcție finalizată la cheie. Vorbim despre un proiect care asigură în continuare și funcționarea. Pentru că la felul cum domnul ministru, Ministerul Dezvoltării în colaborare cu celelalte ministere au gândit derularea acestui proiect, acesta asigură închiderea cercului. Și asta pentru că dăm drumul în continuare și la partea de funcționare după ce am finalizat partea de construcție. Este un lucru extraordinar și mărturisesc că este pentru prima dată când reușesc să văd un proiect finalizat cap coadă cu toate componentele pe care le presupune un proiect. Și pentru asta vreau să vă mulțumesc sincer pentru tenacitatea cu care lucrați la aceste proiecte, la acest program guvernamental și pentru modul în care e gândit și în perspectivă derularea și implementarea acestor proiecte”, a transmis Cătălin Coman.

Coman a evidențiat calitatea lucrărilor realizate de compania Simion Tehnoconstruct și timpul scurt în care s-au realizat: „Avem și noi chinezii noștri”

Primarul din Fălticeni a ținut să mulțumească și directorului CNI, Manuela Pătrășcoiu, precizând că a avut o colaborare extrem de strânsă și de eficientă pentru realizarea acestui proiect. „Mulțumesc pentru colaborare și pentru modul extrem de prompt în care ați răspuns dumneavoastră și instituția pe care o conduceți la toate provocările acestui proiect”, a spus Coman.

El a remarcat în mod deosebit și rapiditatea și calitatea lucrărilor realizate de antreprenorul Simion Tehnoconstruct, care a reușit să realizeze o construcție și să ducă la bun sfârșit un proiect care poate să fie dat ca exemplu în toate Uniunea Europeană. „Avem trei luni și trei săptămâni de când a debutat acest proiect. Ne uităm toți cum lucrează chinezii. Să știți că avem și noi chinezii noștri. Unul din Suceava și unul din Botoșani, constructorii prezenți aici, cu care ne-am întâlnit de nenumărate ori. Nici nu știu cum a trecut timpul ăsta așa de repede. Nu a fost un proiect cu totul lin. Au fost foarte multe lucruri care au trebuit reglate din mers și le-am reglat la nivelul orelor. Și asta spune totul despre modul în care se poate face și în România un proiect extraordinar care poate sta cu capul sus în orice țară a Uniunii Europene. Și nu exagerez pentru că am văzut și alte proiecte. Este un proiect la cheie, terminat și gândit extraordinar. Și aici mulțumesc și proiectanților, echipei de proiectare care a lucrat la proiect dotat de la mașina de spălat vase până la cea de spălat rufe, mobilier, jucării, paturi, instalațiile care nu se văd dar care sunt extrem de necesare. Dar vreau să vă spun că este un proiect extrem de complet și gândit până la cel mai mic detaliu”, a mai precizat Cătălin Coman.

Cătălin Coman i-a mulțumit liderului PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, pentru sprijinul acordat în construcția creșei

Primarul din Fălticeni a ținut să-i mulțumească și senatorului Ioan Stan, precizând că acesta a sprijin realizarea proiectului încă de la începutul său. „La fel mulțumesc domnului președinte Ioan Stan alături de care am început acest proiect de la o discuție amicală până la implicarea, în măsura competențelor pe care le are, în obținerea și derularea acestui proiect. Mulțumesc și așteptăm nepoțeii aici. Când mă gândesc acum la cele trei luni și trei săptămâni știți ce mult pare? Dar lucrurile s-au derulat extrem de rapid. Suntem astăzi așa cum am spus la un moment istoric. Prima creșă din România, prima creșă cu consumuri energetice extrem de reduse, prima creșă la cheie cu absolut tot ceea ce-i trebuie și sunt convins că acest program guvernamental va continua și vom auzi foarte multe lucruri bune și pe viitor. Vă felicit domnule ministru pentru idee, tenacitate și puterea exemplară de muncă pentru ducerea la bun sfârșit a acestor proiecte atât de necesare”, a încheiat Cătălin Coman.

Cseke Attlila: Visul a devenit realitate

Prezent astăzi la Fălticeni, ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a declarat încă de la început că după finalizarea acestei creșe prin programul guvernamental derulat de ministerul pe care îl conduce, „visul a devenit realitate”. „Acest program guvernamental de construire de creșe a pornit de la o idee simplă, anul trecut în ianuarie. Ideea a fost următoarea. România este pe ultimul loc în ceea ce privește numărul de locuri disponibile în creșe raportat la vârsta populației de vârstă ante preșcolară de 0 – 3 ani. Și am spus atunci ca și idee de proiect că trebuie să construim un program guvernamental prin care să îmbunătățim semnificativ acest procentaj. A trebuit să refacem normativul construirii de creșe care era în vigoare din 1997. Am reușit acest lucru anul trecut în iunie după cinci luni de muncă cu specialiștii. Și am creionat apoi acest proiect tip și mulțumesc aici și eu proiectantului, pe care l-am dat înapoi de două ori, eu personal. Și mulțumesc proiectantului că a înțeles că doream să facem un proiect tip care să aduc viață, să aducă culoare, să fie atrăgător atât pentru copii, cât și pentru părinții care își aduc copii la aceste creșe”, a arătat Cseke Attila.

Cseke Attila: „La Fălticeni avem prima construcție finalizată în România prin PNRR”

El a spus că până la inaugurarea acestei creșe din Fălticeni, în România erau 395 de creșe de stat „cu care nu era pe un loc foarte fericit în Uniunea Europeană”. Cseke Attila a arătat că prin acest program guvernamental, în momentul de față se finanțează construcția a încă 211 astfel de creșe. Dintre acestea 124 vor fi finanțate din fonduri europene prin PNRR, iar alte 84 au deja finanțare asigurată din bugetul de stat, ministrul dând asigurări că programul nu se va opri aici „Din cele 211 proiecte care au finanțare, 51 au contracte de execuție de lucrări semnate cu antreprenori ceea ce înseamnă că din primăvară se va intra pe șantiere. Avem 45 de alte obiective care sunt în procedură de achiziție publică, respectiv restul până la 211 urmează a fi pornite procedurile de achiziție publică pentru ele”, a arătat Cseke Attila, care a adăugat că „ne propunem ca la finalul acestui mandat, la final de 2024, să îmbunătățim numărul de locuri disponibile în creșele din România cu 60% cel puțin. Asta înseamnă predarea a peste 200 de creșe noi până la sfârșitul anului 2024. Este o țintă ambițioasă dar care poate fi atinsă fără nici un fel de discuție. Și astăzi avem pe de o parte prima construcție finalizată din Planul Național de Reziliență și Redresare pe ceea ce înseamnă componentele Ministerului Dezvoltării și în ansamblu componentele gestionate de România”. El a mai precizat că în județul Suceava vor începe lucrările la alte două creșe, una cu 110 locuri în municipiul Suceava și una cu 70 de locuri în Câmpulung Moldovenesc.

Ministrul dezvoltării l-a felicitat pe primarul Cătălin Coman

Ministrul dezvoltării a ținut să-l felicite pe primarul Cătălin Coman pentru modul în care s-a implicat în finalizarea construcției primei creșe din România prin PNRR. „Mulțumesc și domnului primar pentru implicare și autorității locale pentru că toate acestea se fac împreună cu autoritatea locală și pentru comunitatea locală. Mulțumesc și tuturor celorlalte autorități la nivel județean, Pentru că aici este vorba despre o conlucrare în înfăptuirea acestor proiecte. S-a făcut un lucru minunat pentru Fălticeni, pentru copiii de aici și vom face la fel și pentru cei din Suceava și Câmpulung Moldovenesc”, a mai declarat Cseke Attila.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava