Cătălin Coman susține că are promisiuni de la ministrul sănătății pentru finalizarea noului Spital Municipal

Primarul PSD al Fălticenilor, Cătălin Coman, susține că a primit promisiuni din partea ministrului Sănătății, Florian-Dorel Bodog, în privința asigurării finanțării pentru finalizarea construcției noului spital municipal, în cursul acestui an. El a spus că, în 2017, Ministerul Sănătății a virat 3 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor. Primarul a adăugat că alte 8 milioane vor fi alocate săptămîna viitoare, iar încă 6 milioane pînă la sfîrșitul anului. Construcția viitorului spital de la Fălticeni a început în anul 2001. Investiția este realizată în proporție de aproximativ 90%.