MOPAN Suceava

Candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a participat marţi la o acţiune electorală organizată la Căminul Cultural din comuna Frătăuţii Noi.

Localnicii au venit la întâlnirea cu candidatul USL Cătălin Nechifor dornici să îi adreseze cât mai multe întrebări despre problemele cu care se confruntă, cum ar fi programul de îndiguire, despre antenele montate în centrul comunei fără să fie consultaţi de actualul primar, au pus întrebări despre modernizarea infrastructurii din zonă şi din judeţm dar şi despre acordarea de subvenţii.

Cea mai importantă cerere a localnicilor din Frătăuţii Noi a fost de a se face publice atât şedinţele Consiliului local cât şi cele ale Consiliului Judeţean.

În sală se aflau numeroşi crescători de animale cărora candidatul USL la funcţia de preşedinte al CJ Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, le-a spus că ar fi bine dacă ar înfiinţa o asociaţie a crescătorilor de animale astfel încât să se  poată facilita accesul la fonduri europene li totodată la achiziţionarea de utilaje agricole pentru a le uşura munca. „Vă văd oameni gospodari şi ştiu că puteţi realiza asta în condiţii optime”, le-a spus crescătorilor de animale Cătălin Nechifor.

În ceea ce priveşte şedinţele cu consilierii judeţeni, Nechifor a arătat că şedinţele cu candidaţii pentru CJ Suceava  se fac deja în teritoriu, cât mai aproape e oameni, încercând să răspundă cât mai eficient necesităţilor fiecărei zone.

Alături de deputatul PSD Cătălin Nechifor, la această întâlnire s-au mai aflat candidatul pentru funcţia de primar Gheorghe Ştreangă, vicepreşedintele PSD Suceava, Mihai Reman precum şi candidaţii pentru funcţia de consilier judeţean Constantin Boliacu, Brânduşel Nichitean, Gheorghe Iacob şi Ilie Niţă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava