MOPAN Suceava

Președintele Pro România Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă că prioritatea zero la nivel național trebuie să fie pandemia de coronavirus. Cătălin Nechifor a precizat că așa cum arată cifrele în momentul de față, lucrurile par să fie scăpate de sub control. „Nu ne-am fi așteptat în urmă cu două luni și jumătate, atunci când avea loc campania electorală pentru locale să sărim de la 1.000 de cazuri zilnice la câte sunt acum. Și probabil, din păcate, vom avea cifre și mai mari. Nu ne așteptam ca în această perioadă autoritățile publice centrale, dar și locale să nu fie în măsură să nu ia în calcul lucrurile necesare în așa fel încât să poată furniza și o protecție medicală mai bună, asigurarea unei sănătăți publice mai serioase, dar și modalități mai moderne și logistice și de medicație, în așa fel încât cei care trec prin boala asta să aibă un suport medical uman necesar”, a precizat Nechifor. În același timp, el a adăugat că Pro Româna este pregătită pentru campania electorală pentru alegerile parlamentare din data de 6 decembrie, , deși această formațiune politică a susținut amânarea acestora. „Din păcate se vor ține alegerile pe 6 decembrie. Am fi dorit totuși ca alegerile să fie amânate dintr-un singur motiv, acela al sănătății publice”, a spus liderul Pro România Suceava.

Pe de altă parte, el a făcut referire la o altă problemă existentă la nivel național, cea a închiderii școlilor și a trecerii la învățământul online. „Suntem deja în scenariul în care 4.000 de școli la nivel național au fost închise, unde se face școală online. Asta înseamnă undeva cumulat, circa cinci – șase județe în care nu se mai face școală. Înseamnă undeva la 12% școli închise și înseamnă de fapt un indicator foarte complicat”, a arătat Nechifor.

Tot legat de pandemia de coronavirus, el a atras atenția că numărul cazurilor a crescut foarte mult, ajungându-se în situația în care la unitățile de terapie intensivă să nu mai fie paturi pentru pacienții cu această boală. „Acest lucru ne face să ne gândim că prognoza pentru următoarea perioadă va fi mai proastă pentru că vine și sezonul rece, vine gripa sezonieră, vin virozele de toamnă-iarnă și probabil că incidența va crește mai mult”, a mai spus președintele Pro România Suceava.

Nu în ultimul rând, el a subliniat faptul că în țară există din ce în ce mai multe semnale că populația „o duce foarte greu”. Cătălin Nechifor a spus că nu face referire doar la pensionari sau la cei care nu au un loc de muncă, ci și la angajați, care în această perioadă riscă să își piardă locurile de muncă. „Asta pentru că din păcate Guvernul actual nu a luat măsuri în așa fel încât să poată să ajute direcționat angajatorii să poată păstra locuri de muncă în viabilitate. Din acest motiv vreau să spun că în această perioadă vom încerca să prezentăm câteva măsuri pe care pro România le are în vedere pe termen foarte scurt. Și vreau să amintesc că și în perioada interioară, la alegerile locale, am fost singurii care am explicat că prioritatea zero pentru români înseamnă educația, sănătate și locurile de muncă”, a mai declarat Cătălin Nechifor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava