MOPAN Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a fost ales în postul de vicepreşedinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord Est. Potrivit unui comunicat al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Consiliul s-a întrunit miercuri, 1 august, la Bacău. La întâlnire au participat, personal sau prin împuterniciți, 20 din cei 24 membri CDR, precum şi conducerea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Ședința a fost deschisă de Constantin Apostol, Director General al ADR Nord-Est, care a făcut o introducere a noilor membri ai Consiliului, cărora le-a prezentat echipa de conducere a agenției.

Cu votul tuturor membrilor prezenți, conducerea CDR Nord-Est va fi asigurată pentru o perioadă de un an dec către Florin Țurcanu, președinte al Consiliului Județean Botoșani, iar în calitate de vicepreședinte, de către Cătălin Nechifor.

“Fiind prima reuniune a Consiliului în formula stabilită de alegerile locale din iunie 2012, a fost și o oportunitate de a ne cunoaște mai bine; membrii de tradiiție și-au împărtășit experiențele anterioare în colaborarea cu organizația noastră,  iar participanții mai noi au avut ocazia să ne cunoască mai indeaproape activitatea. Preocuparea de a asigura un grad înalt de absorbție a fondurilor europene, dar și dorința de a colabora în vederea dezvoltării socio-economice a întregii Regiuni, a fost reiterată de conducerea nou aleasă și de toți participanții în aceeași măsură”– a declarat Dl. Constantin Apostol, Director General ADR Nord-Est.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava