Concert pascal
MOPAN Suceava

Lidera progresiştilor suceveni şi candidatul UNPR pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Cătălina Vartic, le-a îndemnat pe sucevence să se asocieze în grupuri mici pentru a valorifica meşteşugurile locale, precum ţesutul, cusutul sau grădinăritul. Cătălina Vartic că astfel de asocieri le-ar putea da şansa femeilor să muncească, să câştige bani, dar şi „să le ofere gura de oxigen de care au nevoie familiile lor pentru a supravieţui decent”. „Nu este pentru nimeni un secret că femeile au dus tot timpul greul gospodăriilor. Aşa a fost şi tot aşa este şi acum. Dar tot ele au avut în grijă ce îmbracă, ce mănâncă şi pe ce pun capul familiile lor. Au purtat cu hărnicie şi stoicism poverile, şi în vremuri grele sunt primele care vor să muncească mai mult că să iasă din nevoi”, a declarat Vartic.

Ea a spus că o prioritate pentru autorităţile locale ar trebui să fie identificarea şi facilitarea obţinerii unor spaţii în care femeile să practice aceste meşteşuguri, să poată să desfacă produsele. „În aşa fel s-ar putea asigura încurajarea iniţiativei femeilor din comunităţile locale. Iată o cale de a da o mână de ajutor populaţiei din judeţul Suceava. Sunt lucruri care la prima vedere par complicate, dar, credeţi-mă, e nevoie doar de bunăvoinţă. Iar o femeie ştie cel mai bine cum să fie binevoitoare şi să găsească soluţii”, a declarat Cătălina Vartic, care i-a îndemnat pe suceveni să aleagă şi să voteze în mod responsabil.

Ea a subliniat că UNPR Suceava oferă alternativa pe care o aşteptau sucevenii.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava