MOPAN Suceava

Neobservată la acea vreme, aceasta a fost una dintre cele mai furtunoase zile din istoria Franței.

Pe 28 octombrie 1533, viitorul rege Henric al II-lea, care era încă un puști deșirat, în vârstă de 14 ani, s-a căsătorit cu o orfană din Toscana de aceeași vârstă cu el. Cu părul negru și ochii bulbucați, principalul element de atracție al miresei era puterea deținută temporar de unchiul său, Giulio de Medici, în acea vreme papa Clement al VII-lea, și numele strămoșilor săi, ea fiind strănepoata lui Lorenzo Magnificul.

Papa însuși a oficiat slujba de căsătorie care a avut loc în Marsilia și la care au participat regele Francisc I și regina sa. Și, astfel, Florența a pierdut o fiică, iar Franța a câștigat o regină, pe Caterina de Medici.

Caterina a petrecut următorii 26 de ani în umbra celebrei amante a soțului său, Diane de Poitiers, care era cu aproape 20 de ani mai în vârstă decât iubitul său.

Disperată să-și atragă soțul care se bucura de favorurile Dianei, Caterina a ingerat mai multe poțiuni așa-zis magice, inclusiv urină de măgar, un leac sigur împotriva sterilității, pentru a-și spori atractivitatea sexuală.

Cum nimic nu a avut efect, a găurit podeaua pentru a trage cu ochiul la Henric și la Diane, sperând să afle secretele rivalei sale. Dar în 1559, când Henric a murit din cauza rănilor suferite într-un turnir, Caterina a preluat rapid controlul, conducând Franța pentru următorii 30 de ani, ajutată de incompetența distructivă a celor trei jalnici fii ai săi.

„A avut prea multă minte pentru o femeie și prea puțină onestitate pentru o regină”, spunea un contemporan, și până și cel mai apropiat aliat străin și ginere, Filip al II-lea al Spaniei, o numea „Madame la Serpente” (Doamna Șarpe). Într-adevăr, metoda sa de a ține curtea sub control a constat în formarea unui grup de femei frumoase (Escadron Volant – Escadronul Zburător) care flirta atât cu dușmanii, cât și cu prietenii săi, pentru a le afla secretele.

Inteligența superficială a Caterinei, duplicitatea sa și setea de putere sau combinat, alimentând teribilele războaie religioase ale Franței, ce au culminat cu Noaptea Sf. Bartolomeu. În vremea sa, populația a fost decimată și Franța a devenit o putere de mâna a doua.

În mod surprinzător, Caterina a avut și câteva contribuții pozitive pentru țara sa. Tradiția spune că a introdus furculița în Franța, țara care, în zilele noastre, știe cel mai bine cum să o folosească, și a creat un monument pentru care toți turiștii care ajung în Franța sunt recunoscători, extraordinarul Castel Chenonceaux. Henric al II-lea confiscase castelul de la un baron rebel și i-l dăruise amantei sale, Diane, dar după ce Henric a murit, Caterina a forțat-o pe aceasta să-l părăsească.

Caterina este cea care a construit remarcabila galerie de pe malul stâng al râului Cher, transformând Castelul Chenonceaux în cel mai frumos castel de pe Valea Loarei.

Tot la 28 octombrie:

1636: Este înființată Universitatea Harvard.

1828: Se naște scriitorul Victor Hugo.

1886: În New York este inaugurată Statuia Libertății.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Caterina de Medici se mărită cu un viitor rege (1533), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava