MOPAN Suceava
Galerie foto27 poze în acest set

Sâmbătă seara, câteva mii de copii din Suceava s-au bucurat de un spectacol de colinde şi de cadourile oferite de Moş Nicolae, cu sprijinul preşedintelui Organizaţiei Municipale Suceava a PNL Suceava, deputatul Ioan Balan. Veniţi singuri sau împreună cu părinţii sau bunicii, copii din zona centrală a Sucevei s-au adunat sâmbătă seara în faţa sediului PNL Suceava de pe strada Aleea Trandafirilor, acolo unde pe o scenă special amenajată a avut loc un concert de colinde şi muzică populară susţinut de tineri interpreţi populari, artişti ai Ansamblului Străjăncuţa din Straja, coordonat de Elisabeta Teleagă, dar şi de tânăra interpretă Andreea Chisăliţă.

După spectacolul de colinde, deputatul PNL de Suceava Ioan Balan le-a transmis tuturor celor veniţi la această acţiune să se bucure de un an nou cu bine şi să aibă sărbători fericite alături de cei dragi. „Bine v-am găsit aici, ca în fiecare an. Venim aici pentru a ne întâlni cu Moş Nicolae şi pentru a ne bucura de micile lui cadouri, şi ce e mai frumos decât să vedem părinţi şi bunici veniţi cu cei mici în braţe, şi copii ne spun poezii şi colinde de Crăciun. Vă urăm sărbători fericite, să aveţi un an nou cu bine şi haideţi să ne bucurăm alături de copiii atunci când îşi primesc darurile. La Mulţi Ani şi sărbători cu bine!”, le-a transmis Ioan Balan celor veniţi la evenimentul organizat în faţa sediului PNL Suceava.

Ajutat de Moş Nicolae şi de membri ai organizaţiilor de tineret şi de femei a liberalilor suceveni, Ioan Balan a împărţit cadouri tuturor copiilor care au urcat pe scenă, unii dintre aceştia spunându-i moşului poeziile şi colindele pe care le-au învăţat la şcoală sau grădiniţă. Cei mici au primit din partea lui Moş Nicolae cadouri constând în sucuri, fructe şi dulciuri. De precizat că astfel de evenimente de Moş Nicolae au fost organizate şi în anii anteriori de către deputatul Ioan Balan.

Mai trebuie adăugat că şi vineri seara, câteva mii de copii din cartierul Burdujeni au primit cadouri constând în dulciuri, fructe şi sucuri din partea lui Moş Nicolae şi a deputatului Ioan Balan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava