MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat astăzi că unul dintre cele mai importante obiective din municipiul Vatra Dornei, cazinoul, va fi restaurat printr-un proiect finanțat din fonduri europene. Gheorghe Flutur a făcut astăzi un bilanț al proiectelor aprobate în domeniul monumentelor istorice prin Programul Operațional Regional, el arătând că vor fi făcute investiții la șase monumente. Flutur a dat ca exemplui proiectul de restaurare a mănăstirii Probota, dar și la alte două proiecte aprobate pentru consolidarea mănăstirii Dragomirna, cu o valoare de 3,8 milioane de euro. O altă finanțare de 4,9 milioane de euro a fost aprobată pentru mănăstirea Bogdana. „Mai sunt încă trei proiecte în precontractare. E vorba de Cazinoul Băilor Vatra Dornei, şi aici vorbim de restaurare în totalitate a monumentului, cu o valoare a proiectului de 4,9 milioane de euro. Pentru mine la Vatra Dornei erau două priorităţi: restaurarea cazinoului şi conducta de gaz metan. Amândouă sunt în linie dreaptă pentru Vatra Dornei, pentru că şi la gazul metan la Ministerul Mediului se aşteaptă Hotărârea de Guvern care să dea drumul la culoar pentru construcţia de către Transgaz a magistralei de 21 de kilometri”, a declarat Flutur. El a adăugat că în precontractare se află și un proiect pentru Biserica Sf. Ilie, un lăcaș de cult construit în perioada domnitorului Ştefan cel Mare, valoarea investiției urmând să fie de 4,5 milioane de euro. „Aici e vorba de biserică, de clopotniţă și de zidul din incintă. Apoi avem și biserica de lemn din Adâncata, pentru restaurarea integrală a acesteia. E o biserică foarte veche, iar proiectul presupune curăţarea picturii interne, tot ce înseamnă amenajări și împrejmuiri, proiect fiind de 870.000 de euro”, a explicat șeful administrației județene. Gheorghe Flutur a spus că valoarea totală a celor șapte proiecte de la cele șase obiective este de 24 de milioane de euro.

Cazinoul din Vatra Dornei va fi restaurat printr-un proiect european de 4,9 milioane de euro, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava