DIGI organizează în perioada 23 noiembrie – 7 decembrie 2021, pentru al treilea an consecutiv, studiul „Ce înseamnă pentru tine RESPONSABILITATEA?”, prin intermediul căruia respondenții sunt invitați să completeze un scurt chestionar și să își exprime opinia cu privire la cele mai importante domenii în care ar trebui să se implice o companie responsabilă, din punct de vedere social. Chestionarul poate fi accesat pe site-ul DIGI.ro.

Studiul își propune să identifice interesele și preocupările publicului, în domeniul responsabilității sociale și, totodată, să evalueze percepția acestuia asupra proiectelor implementate și susținute de companie în ultimul an.

În 2021, DIGI a continuat să se implice în cauze care au avut impact important asupra angajaților, abonaților săi și față de întreaga comunitate, pentru care a realizatproiecte atât în domeniul sănătății (#DigiWell), cât și în cel al educației (#DigiEdu), al sustenabilității (#DigiBenefit) și digitalizării, pentru creșterea calității vieții și a integrării (#DigiActiv).

Printre proiectele importante derulate în 2021, amintim de cele cinci campanii de imunizare colectivă împotriva virusului SARS-CoV-2, organizate pentru angajații DIGI și familiile acestora, într-unul dintre sediile Grupului din București și în Vâlcea. Acțiunile au fost realizate cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică.

O inițiativă de tradiție a companiei este susținerea Cursei Roz, organizată în luna octombrie, denumită și Luna Internațională a Conștientizării, Prevenției și Luptei împotriva Cancerului de Sân. Pe parcursul celor 4 ani de parteneriat între DIGI și Asociația Casiopeea, din donațiile făcute de companie, s-au oferit beneficiarelor asociației peste 40 de proteze mamare.

De asemenea, DIGI a organizat și în acest an o nouă ediție DIGI Donează Viață, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină București, pentru a crește gradul de conștientizare a angajaților în legătură cu necesitatea donării de sânge și stimularea participării recurente a acestora.

Totodată, prin parteneriatul cu Asociația Salvați Copiii, compania a continuat și în 2021 să ofere suport la 0800.070.009 – Family Tel, linia telefonică gratuită, unde părinții și tutorii copiilor au putut suna pentru a fi consiliați psihologic și ajutați să gestioneze cât mai bine starea emoțională a copiilor, conform unui protocol specific situațiilor generate de criză.

Un alt proiect de referință este DIGI CoRRRner, o inițiativăde încurajare a comportamentului eco-responsabil, prin care au fost amenajate spații de colectare în toate cele 458 de magazine din rețeaua DIGI. Compania a implementat cu succes proiectul în doar 10 luni de la lansare, asigurând, inclusiv pentru angajați, centre de colectare în sediile din București.

Grupul DIGI a continuat și în 2021 să ajute comunitățile aflate în nevoie, respectiv categoriile vulnerabile reprezentate de familiile din zonele rurale și izolate, oferindu-le servicii de telecomunicații necesare continuării școlii.

DIGI, profil de companie responsabilă și implicată în problemele comunității

În 2020, 81% dintre respondențiau evaluat DIGI drept o companie „categoric responsabilă” sau „mai degrabă responsabilă” din punct de vedere social. În privința domeniilor în care ar trebui să se implice companiile, în viitor, prin proiectele de CSR, respondenții au nominalizat educația de masă (39%), urmată de protecția mediului (37%), sănătate (19%), artă-cultură (3%) și sport (2%).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava