MOPAN Suceava

În luna noiembrie 2014 a continuat activitatea destinată unui număr de 90 de specialiști ai Serviciilor Publice de Ocupare (SPO) din zonele țintă ale proiectului „Eficiență și calitate în SPO – EC SPO“ implementat de AJOFM Tulcea în parteneriat cu SC Tobimar Construct SRL Alba Iulia, SC Drummers Concept SRL Bucuresti, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Satu Mare și două organizații din Spania, Desarrollo de Estrategias Exteriores SA și Serviciul Public de Ocupare din Principatul Asturias.

Un nou grup de 15 persoane selectate din rândul specialiştilor Serviciilor Publice de Ocupare din județele Tulcea, Satu Mare, Constanța, Bistrița Năsăud, Maramureș, Neamț, Suceava şi Vaslui s-au deplasat în perioada 09 – 15.11.2014 pentru o vizită de studiu în localitatea spaniolă Gijon, situată în provincia Asturias din Spania. Aceasta este a treia vizită de studiu, iar până în luna aprilie 2015 urmează să plece în Spania încă 3 grupuri formate din persoanele selectate pentru identificarea şi preluarea de la partenerii spanioli de modele, tehnici, instrumente de furnizare personalizată şi integrată a serviciilor de ocupare.

La finalul vizitei, specialiştii SPO s-au organizat în 3 subgrupuri, fiecare completând câte o fişă cu bunele practici identificate pe parcursul vizitei de studiu ce pot fi transferate organizaţiilor din România. Printre subiectele identificate de către aceştia se numără: portalul Trabajastur care ar putea fi implementat şi la noi în ţară; modul de acordare şi plată pentru subvenţionarea locurilor de muncă; atenţia acordată tinerilor spanioli prin consiliere şi mediere în locuri publice.

În vederea valorificării rezultatelor obţinute, specialiştii SPO au colectat metodele de bună practică prezentate, urmând a se întocmi un ghid care să cuprindă experienţele tuturor grupelor ce vor efectua vizite de studiu în cadrul proiectului, astfel încât analiza şi propunerile rezultate să fie cât mai complexe şi complete.

Proiectul AJOFM Tulcea se va derula timp de 18 luni, până în iunie 2015 şi este co-finanţat de Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investeşte în oameni!”, Domeniul major de intervenţie 4.1 „Întărirea capacităţii SPO pentru furnizarea serviciilor de ocupare“.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava