A fost o victorie obținută cu greu. În acea zi, la prânz, devenise clar că trupele confederaților fuseseră spulberate de contraatacul unioniștilor și că acum băteau în retragere. Însă, cu 24 de ore în urmă, lucrurile stăteau exact invers, iar Armata din Tennessee a generalului Grant, clătinându-se de pe urma teribilului atac al rebelilor, părea să se afle în pragul nimicirii.

Confederații au numit această luptă Debarcarea din Pittsburg, după numele unei tabere de pe țărmul râului Tennessee. Armata Unionistă a numit-o Shiloh, după numele unei mici case de rugăciune din bușteni, care se afla la aproximativ șase kilometri și jumătate de râu.

Indiferent de nume, au fost două zile de iad care „au împins țara în vâltoarea războiului total”. Încă de pe 1 aprilie, deplasările cavaleriei confederaților și ambuscadele din apropierea liniilor unioniștilor arătau că inamicul avea în vedere o înaintare. Cartierul general al lui Grant a ignorat aceste indicii.

„Adevărul este”, scria Grant mai târziu, „că am considerat campania în care eram angajați ca fiind una ofensivă și nu aveam idee că inamicul își va părăsi fortificațiile solide pentru a lua inițiativa”.

Însă Albert Sydney Johnston, comandantul trupelor confederaților, se gândea la un scenariu diferit. Chiar înaintea atacului, le-a spus comandanților săi superiori: „În seara asta, ne vom adăpa caii în râul Tennessee”. S-au apropiat foarte mult, într-un efort care avea să-l coste viața pe Johnston.

La ora 5, în dimineața zilei de 6 aprilie, în timp ce în tabăra unionistă se aprindeau focurile pentru cafeaua de la micul dejun, patrulele au surprins mișcări ale confederaților, în pădure și în desișuri. Și, brusc, drept în spatele lor, a apărut întreaga linie de luptă a confederaților, câteva mii de oameni, urlând și trăgând focuri de armă.

În vâltoarea luptei, pozițiile unioniste au slăbit. Pe parcursul întregii zile, luptele au fost haotice și au continuat fără încetare. La amurg, când încă un atac al confederaților ar fi distrus ce mai rămăsese din armata lui Grant, rebelii s-au oprit, extenuați, dar au continuat să lupte.

În timpul nopții a plouat și Grant a adus câteva regimente ca întăriri. În zori, forțele unioniștilor aveau un sensibil avantaj numeric, iar contraatacul a continuat. Shiloh a fost șocant prin proporțiile măcelului: în total, au fost uciși sau răniți 20.000 de oameni, într-un număr aproape egal de ambele părți. Printre morți s-a numărat și generalul confederat Johnston, care a fost ucis în prima zi a bătăliei.

Această cifră era aproape dublă față de totalul pierderilor din toate bătăliile anterioare ale războiului care intra acum în cel de-al doilea an. Sângeroasa bătălie a produs o schimbare în modul de purtare a războiului, pe care Bruce Catton o sintetizase astfel: „A început cu steaguri și ovații, cu răsunetul cuvintelor curajoase în vântul primăverii, cu tobe ce dădeau un ritm vioi picioarelor tinerilor care credeau că războiul e mai bun decât munca de contabil. Aceasta s-a întâmplat în urmă cu un an; acum, războiul s-a redus la o înfruntare criminală prostească, într-un ținut împădurit înecat de fum, în care bărbați cărora nu li s-a arătat niciodată cum să lupte au sfidat orice așteptare logică și au luptat două zile de coșmar. Și, pentru că au făcut asta, speranța într-un război ușor și o victorie facilă a dispărut pentru totdeauna”.

Tot la 7 aprilie:

1300: Dante începe să scrie „Divina Comedie”.

1614: Moare pictorul grec/spaniol El Greco (Domenikos Theotokopoulos).

1770: Se naște poetul englez William Wordsworth.

Geo Alupoae, critic de teatru.