Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul Partidului Mişcarea Populară Suceava, Corneliu Popovici, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că filiala pe care conduce va lansa „Pactul pentru Suceava”, un program de dezvoltare al judeţului din punct de vedere economic, social şi cultural, care va ţine cont şi de proiectele de dezvoltare din Regiunea de Nord – Est. Corneliu Popovici i-a invitat pe suceveni să se alăture PMP în dezvoltarea acestui „Pact pentru Suceava”, care va conţine principalele priorităţi pentru dezvoltarea judeţului. Popovici a anunţat lansarea acestui pact în cadrul unei conferinţe de presă în care a criticat faptul că în ultimii doi ani în Suceava nu au fost făcute investiţii concrete în dezvoltarea judeţului. „Dacă ne întoarcem doi ani în urmă ne aducem aminte de oamenii politici suceveni care defilau cu actualul premier Victor Ponta, despre care spuneau că va sprijini judeţul, că are rude din Pârteşti, însă acum vedem că nu s-a mai făcut nimic”, a spus Popovici. El a făcut referire în special la turismul din judeţul Suceava precizând că după doi ani de guvernare USL, acest domeniu nu mai este ceea ce era în urmă cu patru ani. „Mai mult, judeţene vecine au început ample programe de promovare şi de dezvoltare a turismului. Astfel se face că judeţul Suceava se poate lăuda acum că mai este doar în faţa Vasluiului, ca dezvoltare a turismului”, a spus preşedintele PMP Suceava. El a dat ca exemplu judeţul Botoşani, acolo unde autorităţile şi reprezentanţii mediului de afaceri au anunţat deja investiţii de zeci de milioane de euro pentru dezvoltarea turismului. Corneliu Popovici a precizat că din punctul său de vedere doi politicieni din Botoşani au avut un rol extrem de important în promovarea acestor investiţii, unul fiind preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, iar al doilea este secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi. „Eu nu vreau să creez o diversiune între Suceava şi Botoşani. Eu vreau să scot în evidenţă că nu s-a făcut nimic în ultimii doi ani în judeţul Suceava în domeniul turismului. Şi vreau să le spun celor din judeţul Suceava care au lansat nişte nume de proiecte să fie atenţi când fac acest lucru. Nu poţi să ai un Aqualand la Botoşani, şi la 40 de kilometri distanţă, ai un Safari Park, care are cam acelaşi public ţintă”, a mai precizat Popovici. El a arătat că şeful administraţiei judeţene ar fi trebuit să fie preocupat, de exemplu, de dezvoltarea unei staţiuni balneoclimaterice în localitatea Cacica, prin punerea în valoare a apelor sărate. „Nu vreau să cred că lipsa de interes, sau din cauza unui cumătru sau a unui văr care are interes în această zonă, s-a renunţat la această prioritate de a pune în valoare apele sărate de la Cacica”, a mai spus Corneliu Popovici.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava