MOPAN Suceava

Conferinţa BISMUN, cel mai mare proiect de simulare ONU din România, a ajuns la cea de a şasea ediţie. BISMUN 2014 este organizată de Asociaţia Tineretul ONU din România în perioada 26-31 martie, la Palatul Parlamentului şi va reuni peste 250 de participanţi atât din România, cât şi din străinătate.
Conferinţa BISMUN 2014 este organizată împreună cu Senatul României şi se bucură de sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Sistemului ONU din România şi Universităţii din Bucureşti.
Tema conferinţei de anul acesta este „Just and Unjust Wars: A New Approach in a World of Turmoil”. Aceasta a fost aleasă datorită importanţei conceptului de Just Wars (Razboaie Drepte), recent abordat de către filozofia politică, și necesitatii aplicării şi analizării lui în dezbaterile internaţionale.
În cadrul Conferinţei BISMUN 2014, participanţii vor juca rolul unor delegaţi, reprezentând politicile, interesele şi obiectivele unui stat în cadrul unuia dintre cele opt organisme simulate. Pe parcursul celor 6 zile, aceştia vor fi responsabilizaţi prin capacitatea de a reprezenta juridic şi politic statul ales în actele elaborate de instituţia internaţională simulată.
În cadrul Conferinţei BISMUN 2014 vor fi simulate următoarele consilii/comitete: Adunarea Generală a ONU (Opening and Closing Ceremony), Consiliul de Securitate al ONU, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, ECOSOC, Comisia I a Adunării Generale (DISEC), Comisia a III-a a Adunării Generale (SOCHUM), Curtea Internaţională de Justiţie, Consiliul Nord Atlantic şi Consiliul de Tutelă al UN, în cadrul căruia se va simula o situaţie istorică.
Perioada de aplicaţii pentru Conferinţa BISMUN 2014 se desfăşoară în 2 etape, împărţite în valuri de înscriere. Ne aflăm în a doua etapă de înscrieri, iar primul val este deschis până vineri, 14 februarie. Ultimul val de înscrieri va avea loc între 15 şi 28 februarie. Mai multe detalii legate de modalitatea de înscriere ca participant există pe http://bismun.com/, în secţiunea Registration.
Fenomenul Model United Nations, cu o indelungată tradiţie la nivel internaţional, este unul dintre cele mai populare şi complexe tipuri de simulări academice şi atrage un număr în continuă creştere  de tineri interesaţi în legătură cu problemele existente la nivel mondial.
Asociaţia Tineretul ONU din România este o organizație neguvernamentală, constituită cu scopul de a promova şi încuraja valorile şi activităţile ONU în rândul tinerilor români, societăţii româneşti şi comunităţii internaţionale. Pentru a-şi atinge scopurile, organizaţia realizează seminarii, conferinţe, workshop-uri, stagii de practică, activitatea centrală axându-se însă asupra organizării unei conferinţe anuale de tip MUN – Conferinţa BISMUN.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava