MOPAN Suceava

Monti Cond Serv pregătește cea de-a VI-a ediție a Maratonului MTB Dragomirna powered by ASSIST, cel mai mare concurs de mountain bike din Bucovina, care va avea loc pe 10 iunie 2017, la Dragomirna.

Evenimentul se adresează atât pasionaților de ciclism, cât și persoanelor care își doresc să se bucure de o experință distractivă în mijlocul naturii, alături de prieteni și familie. În organizarea acestui concurs cu tradiție, Monti Cond Serv colaborează cu ASSIST Software, în calitate de sponsor principal al evenimentului și promotor al mișcării și stilului de viață sănătos. Compania suceveană ASSIST Software va fi reprezentată în cadrul competiției de către membrii clubului de ciclism ASSIST care se vor alinia cu bucurie, la linia de start, alături de toți concurenții.

Se anunţă un traseu cu noi provocări, pregătit pentru toate categoriile de vârstă sau antrenament, ideal pentru competiţie sau pentru orice persoană care doreşte o aventură nouă pe două roți. Monticond Suceava și partenerii evenimentului susțin ciclismul, modul de viață sănătos și distracția în natură și vă invită să vă alăturați celei mai așteptate competiții de ciclism din Bucovina.

O astfel de competiție reprezintă o experiență unică atât pentru participanți, cât și pentru susținători. De la an la an, evenimentul are o anvergură tot mai mare, așa încât organizatorii invită persoanele tinere, vesele și energice să li se alăture și să aplice pentru o experiență unică de voluntariat, dobândită prin implicarea activă în organizarea acestui eveniment. Formularele de înscriere se regăsesc pe site-ul clubului Monticond.

În cadrul Maratonului MTB Dragomirna powered by ASSIST vor fi pregătite 4 trasee care să corespundă tuturor categoriilor de vârstă și pregătire. Startul și sosirea vor avea loc în parcarea Camping Dragomirna, lângă Mănăstirea Dragomirna din comuna Mitocul Dragomirnei, județul Suceava.

Traseul lung este de aproximativ 50 km și străbate drumurile forestiere din preajma Mănăstirii Dragomirna, încercând să solicite cicliștii care au o pregătire mai bună în arta pedalatului.

Traseul Scurt se adresează celor care au o mai bună pregătire în tainele pedalatului, traseul având aproximativ 35 km și străbate drumurile forestiere de prin pădurile din preajma Mănăstirii Dragomirna.

Traseul Kids, special creat pentru cei mici, cu o lungime de aproximativ 4 km, are o dificultate mică.

Traseul Family va avea o lungime de aproximativ 14 km și va fi pe drumuri forestiere, pietruite sau doar pământ, cu trafic inexistent. Acest traseu este special creat pentru distracția în familie.

Înscrieri și taxe de participare

Dacă dorești să te înscrii în competiție sau să fii la curent cu noutățile despre eveniment, o poţi face accesând www.club.monticond.ro.

Taxa de participare este stabilită la 50 de lei, în cazul înscrierii şi plăţii efectuate până în ziua competiţiei, şi de 60 de lei, în cazul înscrierii şi plăţii efectuate la faţa locului, în ziua competiţiei.

Taxa de participare se poate achita la magazinul Monticond (strada Universității, numărul 29, Suceava) (de luni până vineri, între orele 8:00 și 18:00 și sâmbătă, intre orele 8:00 și 14:00, sau prin virament bancar la Banca Transilvania, titular Club Sportiv Monticond, în contul RO17 BTRL RONC RT02 5649 1601 (plus comision de tranzacție – patru lei).

Fiecare participant va primi din partea organizatorilor un pachet de start care va include: cronometraj, număr concurs, coliere de prindere, o sticlă de apă, baton nutritiv, gel și alte surprize.

Categoriile de vârstă sunt:
– copii 4-6 ani (pentru Traseul Kids)
– copii 6-8 ani (pentru Traseul Kids)
– copii 8-10 ani (pentru Traseul Kids)
– copii 10-14 ani (pentru Traseul Family)
– feminin open (pentru Traseul scurt și Traseul lung)
– masculin 15-18 ani (pentru Traseul scurt)
– masculin 19-29 ani (pentru Traseul scurt și Traseul lung)
– masculin 30-39 ani (pentru Traseul scurt și Traseul lung)
– masculin 40-49 ani (pentru Traseul scurt și Traseul lung)
– masculin 50+ (pentru Traseul scurt și Traseul lung)

MTB Dragomirna powered by ASSIST se bucură în acest an de susținerea sponsorilor: Adria, Autoadria SRL, Calcarul Pojorâta, Generali Asigurări, Kalman Distribution, Marvel SRL, Pepenero Pizza și Tipografia Celestin, care au acceptat provocarea de a contribui la realizarea uneia dintre cele mai frumoase competiții sportive din zona Bucovinei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava