MOPAN Suceava

Organizația Mondială a Sănătății oferă cifre șocante – 350 de milioane de oameni din lumea întreagă suferă de depresie. Conform acelorași date, dintre aceștia, 2 milioane sunt români, ceea ce înseamnă că 1 român din 10 suferă de depresie.

Depresia este considerată în acest moment a doua cauză a dizabilităţilor de orice fel ale oamenilor, însă specialiştii consideră că va ajunge principala problemă mentală până în anul 2020. Asta se întâmplă pe fondul creşterii nivelului de stres, al tensiunilor interioare, depresia fiind o reacţie la presiunea pe care o simţim din lumea care ne înconjoară. Tot mai mulţi oameni suferă de depresie pentru că tot mai mulţi oameni trăiesc într-un ritm rapid, în care pierdem şi ne pierdem în faţa presiunilor exterioare.

În opinia hipnoterapeutului Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, depresia cronică de intensitate medie sau crescută poate avea o influență negativă majoră asupra persoanei afectate, scăzându-i eficiența și nivelul de activitate și prezența, atât la locul de muncă sau la școală, cât și în cadrul familiei. În cazurile cele mai severe depresia poate conduce la suicid.

“La nivel mondial, aproape 800.000 de persoane se sinucid anual, suicidul fiind a doua cauză de deces în rândul persoanelor din grupa de vârstă 15-29 de ani. Depresia apare mai frecvent la femei decât la bărbați. Unele diferențe în modul în care starea de spirit depresivă se manifestă au fost puse pe baza sexului și vârstei. La bărbați se manifestă deseori ca oboseală, iritabilitate și furie. Aceștia pot prezenta comportament mai nechibzuit și abuz de droguri și alcool. De asemenea, bărbații au tendința de a nu recunoaște faptul că sunt deprimați și caută mai greu ajutor. La femei, depresia tinde să se manifeste ca tristețe, lipsă de stimă de sine și sentimente crescute de vinovăție”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

Cum recunoaștem depresia?

Depresia este rezultatul unor interacțiuni complexe între factori de natură socială, psihologică și biologică. Indivizii care au trecut prin evenimente marcante de viață (șomaj, doliu, traume psihologice) sunt mai predispuși să dezvolte depresie. În același timp, depresia cronică favorizează apariția stresului și a unei stări de disfuncționalitate, afectând mult mai profund stilul de viață a persoanei care suferă de depresie și acționând astfel printr-un mecanism de feedback pozitiv care alimentează cercul vicios și agravează boala.

Simptomele depresiei pot varia de la ușoare la severe și pot include:

  • La nivel biologic – dificultăți de somn, scăderea nivelului de serotonină, modificarea apetitului, stări de oboseală și epuizare.
  • La nivel cognitiv – gânduri negative despre sine, gânduri negative despre ceilalți, așteptări negative cu privire la viitor, gânduri despre moarte, lipsa speranței.
  • La nivel comportamental – izolare, retragerea din activități care anterior cauzau plăcere, dificultăți școlare, conflicte frecvente.

Dacă o persoană manifestă cinci sau mai multe dintre aceste simptome timp de cel puțin două săptămâni, atunci este momentul să caute ajutor. O persoană care trece printr-un episod depresiv sever, este posibil să resimtă și simptome psihotice. Acestea pot fi: idei delirante cum ar fi paranoia și/sau halucinații cum ar fi auzitul vocilor.

Tratează depresia prin puterea minții

În ciuda eforturilor foarte mari depuse în a combate acest flagel încă nu există un tratament eficient care să funcționeze în toate cazurile de depresie. Conform studiilor, antidepresivele pot ajuta, dar au doar 50% rată de succes, dintre care jumătate pot recidiva oricând, scăzând dramatic rata reală de vindecare.

Daca nu există o cauză medicală ascunsă a depresiei, orice individ poate fi tratat doar prin terapie. Hipnoza a devenit o metodă de tratament foarte eficientă pentru multe persoane care suferă de depresie, dar și de anxietate sau atacuri de panică (care vin de obicei “la pachet” cu depresia). Studii recente arată că hipnoza este de cele mai multe ori ori mult mai eficientă decât terapia cognitiv-comportamentală, aceasta din urma fiind cea mai frecventă formă de terapie folosită în tratamentul depresiei.

“Hipnoza ne permite să facem schimbări reale la nivel subconștient. Putem de fapt, să schimbăm acele modele de gândire automată care mențin obiceiuri, gânduri negative și răspunsuri iraționale (toți factorii care pot contribui la depresie).  Hipnoterapia folosește o combinație între imaginație și sugestie pentru a aduce schimbari pozitive în procesele psihologice inconștiente ale persoanei depresive”, declară Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

Oamenii au adesea evenimente nerezolvate, care au lăsat în urmă resentimente, regrete, vină, furie, gelozie sau teamă. Toate acestea sunt stocate adânc în subconștient, așa că de cele mai multe ori putem să nici nu fim conștienți de adevăratele cauze ale suferințelor noastre. Cu ajutorul hipnozei, putem ajunge la nivelul cel mai profund al acestor experiențe traumatizante, amintiri și emoții stocate pentru a le elibera din minte și din corp.  Hipnoterapia pentru depresie funcționează deoarece ajunge direct la cauză unde elimină și produce schimbarea, astfel stopând ruminația și comportamentele auto-sabotoare.

“Odată ce gândurile și comportamentele de autosabotare au fost rezolvate, individul poate începe să utilizeze sugestia hipnotică pentru a-și îmbunătăți funcționarea organismului. Hipnoterapia poate fi foarte utilă în rezolvarea problemelor de somn, de energie scăzută sau de libidou, dureri de cap sau dureri cronice, care apar de obicei ca efecte secundare ale depresiei. În plus, poți folosi hipnoterapia pentru a crește motivația de a munci și de a mânca în mod corespunzător”, afirmă hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava