MOPAN Suceava

În data de 26 ianuarie 2019, prof. univ. dr. Serdar Baki ALBAYRAK, unul dintre cei mai cunoscuti neurochirurgi din Turcia, revine la Constanţa, pentru a oferi gratuit a doua opinie medicală pacienților din România, cu următoarele diagnostice: tumori cerebrale și ale măduvei spinării, Parkinson, boli degenerative din regiunea lombară și cervicală, spasticitate, hidrocefalie etc.

Evenimentul de second opinion va avea loc la oficiul din Constanţa al Medical Park – bd. Mamaia nr. 231, et. 3 (interfon 033). Pacienţii se pot programa prin telefon la 0727593533, prin e-mail – office@medicalparkromania.com sau online, pe website-ul oficial.

Ce este Boala Parkinson?

Boala Parkinson este o afecţiune neuro-degenerativă care se întâlneşte în general la bărbaţii cu vârsta de peste cincizeci de ani şi apare în urma degenerării celulelor cerebrale care produc în creier un hormon denumit dopamină. Distrugerea acestor celule din substanţa neagră duce la imposibilitatea transmiterii semnalului dopaminergic către ganglionii bazali iar în această situaţie efectul stimulator al scoarţei cerebrale se reduce, motiv pentru care apar acuze precum tremorul, încetinirea mişcărilor (bradichinezie), pierderea echilibrului, întărirea muşchilor (rigiditate).

“Tratamentul medicamentos pentru boala Parkinson este efectuat cu medicamente L-dopa şi medicamente care stimulează secreţia sau care au efecte similare (agonist). Tratamentul pe bază de stimulare cerebrală profundă trebuie avut în vedere pentru pacienţii care nu tolerează efectele adverse ale medicamentelor chiar dacă acestea dau rezultate bune, pacienţii care nu suferă de afecţiuni psihiatrice serioase şi demenţă. Intervenţiile chirurgicale pentru stimularea cerebrală profundă asigură o îmbunătăţire evidentă a calităţii vieţii şi reducerea considerabilă a simptomelor pacienţilor care suferă de boala Parkinson şi care se califică pentru acest tip de tratament”, declară prof. univ. dr. Serdar Baki Albayrak, neurochirurg al Spitalului Medical Park Florya din Istanbul.

Stabilirea pacienţilor eligibili pentru acest tip de tratament şi operaţiunile pre-operatorii sunt efectuate de medici neurochirurgi iar evaluarea efectelor medicamentului Levodopa atunci când pacientul este în tratament (timpul ON) sau fără tratament (timpul OFF) este importantă. Apoi se efectuează investigaţia detaliată RM şi evaluarea neuro-psihiatrică a pacienţilor care se califică pentru intervenţia chirurgicală.

Stimularea cerebrală profundă/Intervenţia chirurgicală petru boala Parkinson

Stimularea cerebrală profundă reprezintă o operaţie cerebrală în urma căreia unele zone cerebrale speciale şi profunde sunt stimulate în mod continuu cu impulsuri electrice de intensitate redusă.

Acest tratament chirurgical este utilizat pentru tratarea afecţiunilor motorii, precum boala Parkinson, tremorul esenţial, distonia, tratarea durerilor cronice şi afecţiuni psihiatrice precum tulburările obsesiv-compulsive şi depresia majoră.

“Pe baza stimulării cerebrale profunde, activitatea electrică a creierului poate fi reglată prin modificarea controlată a acesteia la nivelului neuronilor din creier, astfel afecţiunea fiind tratată; în cazul apariţiei unor efecte nedorite, sistemul poate fi scos din funcţiune fără ca creierul să fie afectat şi fără apariţia unor efecte cu caracter permanent. În cadrul lucrărilor efectuate în ultimii ani, s-a constatat că atunci când metoda este aplicată pacienţilor care sunt eligibili, aceștia pot beneficia de o viaţă de calitate ridicată, efectele adverse ale medicamentelor sunt reduse, de asemenea costurile sunt reduse în mare măsură iar pacienţii pot avea o viaţă confortabilă. Nucleul VIM de la nivelul talamusului, centrul senzorial şi motor al creierului, nucleul subtalamic (STN) şi o parte a ganglionilor bazali, globus pallidus interna (Gpi) sunt punctele principale vizate pentru tratament”, explică prof. univ. dr. Serdar Baki Albayrak, neurochirurg al Spitalului Medical Park Florya din Istanbul.

Intervenţia chirurgicală pentru stimularea cerebrală profundă

Inovaţiile tehnologiei RM şi a tehnicilor de neuro-ghidare, în special din ultimii zece ani, asigură vizarea cu o abatere mai mică de 1 milimetru a neuronilor cu dimensiuni milimetrice şi dispunerea (implantul de electrozi) în siguranţă mai mare a electrozilor în ţesutul cerebral.

Înainte de intervenţia chirurgicală se efectuează o investigaţie RM detaliată iar imaginile obţinute sunt transferate în aparatul care va asigura ghidarea, astfel încât poziţiile adecvate sunt determinate tridimensional pe baza acestor imagini.

“În general, în timpul intervenţiei chirurgicale pacientul i se va efectua sedo-analgezie locală iar în cazuri rare pacientul i se poate efectua anestezie generală, caz în care, pentru a putea controla mişcările acestuia, pentru a putea înţelege dacă acuzele precum tremorul, rigiditatea dispar şi pentru a putea comunica cu pacientul, intensitatea anesteziei din când în când este redusă. În craniul pacientului este deschis un orificiu denumite burr hole prin care este dispus un electrod tip bară cu dimensiunea de 2 mm care este înaintat pe o traiectorie stabilită pentru a fi dispus la nivelul regiunii vizate. Pentru determinarea poziţiei corecte sunt evaluate în mod sincronizat imaginile RM şi înregistrările neuro-fiziologice ale microelectrozilor. Aceste înregistrări se bazează pe principiul de producere a impulsurilor electrice de diverse frecvenţe pentru fiecare zonă vizată şi asigură plasarea corectă a electrozilor. După ce electrodul este plasat în zona vizată, un capăt al acestuia este conectat la o baterie care este dispusă subcutanat la nivelul pieptului, astfel fiind obţinut un sistem închis. Reglarea bateriei este efectuată din exterior pe baza unei tehnici wireless”, explică profesorul neurochirurg Serdar Baki Albayrak.

Despre prof. univ. dr. Serdar Baki Albayrak

Domnul prof. univ. dr. Serdar Baki Albayrak (născut în 5 decembrie 1973) este specializat în Neurochirurgie la Facultatea de Medicină a Universității din Istanbul, între anii 1998 și 2004 a urmat rezidentiatul la aceeași universitate, iar în anul 2017 a devenit profesor universitar în Neurochirurgie. Între anii 2006 și 2008 a fost beneficiat de burse de studii la Facultatea de Medicină a Universității Harvard din Boston, Statele Unite ale Americii, respectiv Facultatea de Medicină a Universității din Helsinki, Finalda. A coordonat 3 proiecte majore internaționale: Innoway RG Medical Innovation Inc. (co-fondator), Helsinki aneurysm Project (Helsinki University) și Meningioma stem cell project (Brigham and Women’s Hospital Labs). Este membru al Societății de Neurochirurgie din Turcia și al Asociației Europene de Neurochirurgie. A publicat peste 100 de articole de referință în reviste științifice internaționale, fiind citat în peste 600 de articole de specialitate din întreagă lume.

Despre Grupul Internaţional de Spitale Medical Park din Turcia

Grupul Internaţional de Spitale Medical Park – cel mai mare lanţ de spitale private din Turcia – s-a lansat în anul 1995, iar la ora actuală acesta deserveşte pacienţi în peste 30 de spitale situate în 17 oraşe din Turcia. În momentul de faţă este actorul principal al sectorului medical, fiind trataţi peste 70.000 pacienţi din întreaga lume. Indiferent de statul social şi economic, serviciile de acces la asistenţă medicală la standarde internaţionale sunt bazate de principiul „sănătate pentru toţi”. Medical Park monitorizează îndeaproape tehnologii de înaltă clasă şi metode terapeutice la nivel mondial. De asemenea, îşi propune să servească drept model în ştiinţă şi practici inovatoare. Grupul continuă adăugarea de noi membri, în conformitate cu principiul „este dreptul fiecărui popor de a trăi sănătos şi să aibă acces la serviciile de sănătate”. Din anul 2016, România face parte din Grupul Internaţional Medical Park.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava