MOPAN Suceava

Centrul Cultural ”Bucovina” organizează ediția a XXX-a a Festivalul literar “Mihai  Eminescu”.  Festivalul literar “Mihai Eminescu” își propune să omagieze și să promoveze imaginea poetului național Mihai Eminescu. Este un festival cu tradiție care, în fiecare an, oferă două zile de manifestări de înaltă ținută. Anul acesta, din cauza situației sanitare speciale la nivel național, provocată de pandemia de coronavirus, se va  desfășura doar online, într-o singură zi, respectiv vineri 15 ianuarie.

Premiul acordat în acest an va fi Premiul de excelență „Mihai Eminescu” pentru cea mai bună carte de exegeză eminesciană publicată în anul 2020. Premiul este acordat de către organizatori și de către Societatea Scriitorilor Bucovineni, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural ”Bucovina”. Un juriu prestigios va selecta toate cărțile apărute pe parcursul anului 2020 și va nominaliza cartea cea mai bună. Valoarea premiului este de 2000 lei.

Programul Festivalului

Vineri, 15 ianuarie 2021:

ora 10 :00 – depunerea de coroane la bustul lui Mihai Eminescu din municipiul Suceava;

Ora 13:00 – depunerea de coroane la bustul lui Mihai Eminescu din incinta Mănăstirii Putna.

Premiul Național ”Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană va fi anunțat, on-line, în jurul orei 14.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava