Concert pascal
MOPAN Suceava

Centrul municipiului Rădăuți a prins culoare. Aproape 500 de umbrele multicolore au fost montate pe aleea principală a parcului central în cadrul unui proiect al primarului  municipiului Rădăuți, Bogdan Andrei Loghin, care are ca scop înfrumusețarea urbei și crearea unei stări de bine. Inițiativa municipalității a prins la cetățeni acoperișul de umbrele devenind deja un punct de atracție. Mulți dintre cei cei care trec pe alee se opresc pentru a face fotografii.  „M-am gândit că după starea de pandemie, după atât de mult gri și negru în viața noastră, să intervenim cu o pată de culoare, și, ca să fiu corect, am luat modelul altor localități și am decis ca pe acest culoar foarte circulat din centrul municipiului să instalăm umbreluțe colorate. Mai mult am amenajat pe o alee învecinată celei principale, un alt culoar destinat celor mai mici cetățeni ai municipiului, culoar amenajat cu umbrele micuțe. Deja au venit sute de rădăuțeni care s-au fotografiat sub umbrele, de aceea cred că această pată de culoare reprezintă un eveniment bine-venit pentru noi toți”, a declarat Loghin.

Centrul Rădăuțiului a prins culoare. Aproape 500 de umbrele multicolore împânzesc aleea principală a parcului central, 8.3 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.3/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava