Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto90 poze în acest set

Esplanada din fața Palatului Administrativ din Suceava s-a dovedit a fi neîncăpătoare în prima zi a manifestărilor organizate pentru a aniversa 65 de ani de activitate a Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc în prezența președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a primarului Ion Lungu, precum și a actualilor și foștilor membri ai Ansamblului.

Gheorghe Flutur a dansat Arcanul îmbrăcat în port popular

Sărbătoarea Ansamblului „Ciprian Porumbescu” a început în sunete de buciume din turnul palatului Administrativ și din fața scenei amplasate în fața acestui edificiu. Apoi, din fața statuii compozitorului Ciprian Porumbescu, grupul de copii „Noițele” a interpretat melodia „Cântă cucu-n Bucovina”. Copiii au continuat apoi cu interpretarea „Baladei” lui Ciprian Porumbesacu, avându-l în prim plan pe tânărul violonist Luca Gabriel Morar. De la acesta, interpretarea la vioară a „Baladei” lui Ciprian Porumbescu a fost preluată, pe scena principală, de violonistul Alexandru Semeniuc, student în anul 3 la Conservator. Interpretarea ”Baladei” a fost răsplătită cu ropote de aplauze de public, după care corul „Vox Campus” i-a încântat pe cei prezenți cu opereta ”Crai Nou” a compozitorului Ciprian Porumbescu. Momentele speciale de debut au continuat cu dansurile populare și horele artiștilor de la Ansamblul „Arcanul”. Alături de aceștia, în horă a intrat și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, venit la acest eveniment îmbrăcat într-un costum popular autentic.

Flutur lăcrimând: ”Eu nu am echipă de fotbal în Divizia A, dar îi am în Divizia A pe ei, care sunt ambasadori adevărați ai tradiționalului și ai autenticului”

După momentele de deschidere, invitat să ia cuvântul, Gheorghe Flutur i-a felicitat pe membrii Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, pe care i-a numit „dragi camarazi, dragi compatrioți, dragi ostași ai Bucovinei și ai Sucevei”. ”Vă felicit și <La Mulți Ani!> pentru ce faceți. 65 de ani. Am emoții pentru că am văzut că Arcanul a scris cifra 65 și nu am putut să mă abțin. Chiar dacă mă mai strâng cizmele, hainele, m-am băgat și eu în hora aceasta a Arcanului care este specifică Bucovinei”, a spus Flutur. Președintele CJ Suceava a ținut să precizeze că a fost întrebat de multe ori de ce este atât de des alături de Ansamblul Artistic Ciprian Porumbescu. În lacrimi, Gheorghe Flutur a declarat că face acest lucru pentru că „eu nu am echipă de fotbal în Divizia A, dar îi am în Divizia A pe ei, care sunt ambasadori adevărați ai tradiționalului și ai autenticului. Și de aceea am venit aici. Am văzut aici și veterani ai Ansamblului Ciprian Porumbescu, pe care vreau să-i aplaudăm în această seară. Și să vă gândiți așa, Suceava dragă. Acum două zile în capătul celălalt de piață erau Simfonii de Toamnă și am trecut în două zile la Rapsodii de Toamnă. Este Suceava o capitală culturală, o capitală a autenticului? Da. Și spun asta răspicat și susțin pentru că am venit în strai popular și ca un semnal pentru tineri să păstreze autenticul și tradiționalul. Este foarte important pentru noi asta. Într-o lume, într-o țară care se modernizează accelerat, într-o zi o să avem nevoie de firme de catering să ne aducem aminte de folclor. Și transmit acest mesaj de aici de la Suceava prin care recomand tinerilor, dar și celorlalți să încurajeze tradiția, autenticul și straiul popular”, a spus președintele CJ Suceava.  Gheorghe Flutur a ținut să evidențieze faptul că Bucovina este locul în care se mai păstrează autenticul. „Și dacă cuiva îi este dor de autentic să vină în Bucovina să vadă originalul. Aici este originalul”, a încheiat Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava