Concert pascal
MOPAN Suceava

Un tânăr în vârstă de 27 de ani din orașul Dolhasca este cercetat de poliţişti deoarece deţinea o sală de jocuri pe calculator ilegală. Tânărul avea un bar în oraşul Dolhasca, iar în urma unui control, poliţiştii au descoperit că acesta avea instalate 4 calculatoare conectate la Internet pe care erau instalate diferite jocuri, acestea fiind puse la dispoziţia clienţilor în schimbul sumei de 2 lei/ora.

Din verificări, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deţinea nici un fel de licenţe, atât pentru programele instalate pe calculatoare, cât şi pentru jocurile existente pe acestea.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,promovarea de mărfuri pirat prin orice mijloc şi în orice mod’’ şi ,,reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare din următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţeaua internă”.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei, în cursul zilei de sâmbătă, 4 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Suceava au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale privind drepturile de proprietate intelectuală. În cadrul acţiunii au fost controlate mai multe societăţi care deţin şi exploatează aparate electronice tip jocuri de noroc.

În urma acestei acţiuni au fost constatate trei infracţiuni economice. De asemenea, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor şi a expertizării bunuri în valoare de aproximativ 7.200 lei, constând în 3 aparate de jocuri de noroc și 4 hard disk-uri.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava