MOPAN Suceava

Deputatul USR-PLUS de Suceava, Radu Ciornei, susține că în privința propunerii sale de ridicare a obligativității purtării măștii de protecție în aer liber în județele unde situația epidemiologică permite așa ceva, hotărârea nu îi aparține ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. El a declarat, la Radio Top, că decizia se află la premierul Florin Cîțu și la Departamentul pentru Situații de Urgență, coordonat de Raed Arafat. Deputatul Ciornei a afirmat: „În județul Suceava, purtarea măștii în aer liber nu ar trebui să mai fie obligatorie, deoarece rata de infectare cu COVID este de 1,5 la mie în ultimele 14 zile. Vreau să mai introduc încă o variabilă, pentru că unul din principalele lucruri cu care ne luptăm într-o pandemie este limitarea numărului de îmbolnăviri și decese. Pentru a nu pune o sarcină foarte mare pe spitale, prin relaxarea unor măsuri, acestea trebuie corelate și cu numărul de paturi libere din spitale. În Suceava sunt peste 60 de paturi libere, iar în Rădăuți sunt 50. Capacitatea nu e sub nici o formă depășită. Transmiterea aerogenă a SARS-CoV-2 ar putea crește cu maxim 5-7% numărul de cazuri. În cel mai rău caz am putea vedea o creștere cu 10%. Comisia de Sănătate îmi susține demersul ca la Suceava să nu mai fie obligatorie purtarea măștii în aer liber, dar restricțiile pot fi ridicate de premier și de DSU. Ministerul Sănătății poate doar încuviința acest demers, fiindcă nu are o componentă activă în ridicarea restricțiilor. Ar fi un lucru foarte bun ca aceste măsuri să fie transferate către Ministerul Sănătății, pentru că acolo sunt medici, sunt epidemiologi…”.

Parlamentarul USR-PLUS crede că restricțiile trebuie corelate prin cifre cu situația epidemiologică și cu situația capacității de tratament a spitalelor. Totodată, el consideră că măsurile restrictive trebuie explicate cât mai bine și să fie adaptate funcție de numărul de locuitori. Radu Ciornei a completat: „Suceava, din punct de vedere științific are un val în plus față de celelalte județe, pentru că noi, la început, când eram infectați într-o proporție de 25-30%, cum a demonstrat studiul Dorna Medical, restul țării a fost în stare de urgență și nu s-a infectat aproape deloc”. Deputatul Ciornei a mai spus: „Noi suntem cu câteva luni înaintea restului României. De aceea, este normal ca restricțiile de circulație și purtarea măștii în spații libere neaglomerate să cadă primele în locul unde un procent foarte mare din populație s-a imunizat în mod natural sau prin vaccinare”. Radu Ciornei este doctor în Microbiologie, Imunologie și Genetică Moleculară și membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților.

Cercetător sucevean: ”În județul Suceava, purtarea măștii în aer liber nu ar trebui să mai fie obligatorie”, 8.0 out of 10 based on 5 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (5 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava