Concert pascal
MOPAN Suceava

Autorităţile sucevene încearcă să ţină sub control cerşetoria şi comerţul cu fier vechi. Aceste două teme au fost luate în discuţie de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie, ai Jandarmeriei şi ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publice în cadrul unei întâlniri organizate de prefectul Florin Sinescu la sediul instituţiei pe care o conduce. Sinescu a declarat că intenţia autorităţilor este aceea de elabora strategii concrete la nivel de judeţ pentru ca cele două fenomene să fie mai bine gestionate. „Urmează să avem o întâlnire în primă instanţă cu societăţile care sunt abilitate de lege să achiziţioneze fier vechi. Funcţie de propunerile lor poate se impune o modificare legislativă în sensul în care această activitate să fie mult mai bine controlată pentru că în ultima perioadă există probleme legate de furtul de elemente feroase care pun în pericol elemente de infrastructură din anumite zone ale judeţului”, a declarat prefectul. Legat de cerşetorie, Sinescu a afirmat că există un cadru legal care trebuie respectat. „În ultima perioadă în municipiul Suceava dar şi în alte localităţi în special cele urbane, în zona supermarketurilor, a bisericilor, a intersecţiilor apar persoane care cerşesc ceea ce nu este normal şi de aceea vom avea o întâlnire împreună cu primarii şi poliţiile locale acolo unde sunt organizate asemenea structuri, cu cei de la Poliţie şi Jandarmerie pentru a face o strategie comună să putem interveni pe această zonă. Avem un cadru legislativ în privinţa cerşetoriei şi dorim să-l aplicăm”, a spus Sinescu.

Cerşetoria şi afacerile cu fier vechi, sub lupa autorităţilor sucevene, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava