MOPAN Suceava

Channing Tatum a descris-o pe iubita lui, Jessie J, ca fiind o binecuvântare în viața lui.

Starul din ‘Magic Mike’ i-a scris un mesaj emoționant iubitei lui, cu ocazia împlinirii vârstei de 31 de ani, miercuri, pe Instagram. „Îți urez ca această zi să fie cea mai fericită din viața ta, plină de iubire și de lumină. Ai venit pe lume într-o zi ca aceasta și ai aprins-o. Ne-ai binecuvântat ochii, urechile, inimile și viețile. Așa că, îți mulțumesc pentru că ești, pentru că doar ești tu. Ești atât de specială. La mulți ani, iubito.”, a scris actorul pe rețeaua de socializare, potrivit contactmusic.com.

Zvonurile potrivit cărora actorul și cântăreața ar avea o relație au apărut în octombrie 2018. „Totul e la început.”, a spus o sursă pentru The People, la acea vreme.

La începutul anului trecut, Channing Tatum şi Jenna Dewan Tatum au anunțat că au ales să se despartă, după nouă ani de căsătorie, „într-un mod drăgăstos”. Cei doi actori şi dansatori au anunţat, prin intermediul unui mesaj comun, postat pe conturile lor de Instagram, decizia luată. Ei au scris, conform sursei citate: „Am ales, într-un mod drăgăstos şi de comun acord, să ne despărţim. Ne-am îndrăgostit unul de celălalt cu mulţi ani în urmă şi am avut parte de o călătorie magică împreună. Nu s-a schimbat nimic în ceea ce priveşte dragostea ce ne-o purtăm, însă iubirea este o aventură ce ne-a dus în locuri diferite în momentul de faţă. Nu există niciun secret şi nici vreun eveniment nefericit la baza deciziei noastre – suntem doar doi prieteni foarte buni care au realizat că este timpul să se despartă şi să se ajute unul pe celălalt să ducă o viaţă cât mai frumoasă şi fericită. Suntem în continuare o familie şi mereu ne vom dedica în totalitate fetiţei noastre Everly. Nu vom mai face cometarii despre acest subiect şi vă mulţumim în avans pentru respectarea intimităţii familiei noastre. Vă iubim, Chan&Jenna.”

Channing Tatum şi Jenna Dewan Tatum s-au cunoscut la filmările peliculei ‘Step Up’, în 2006, iar trei ani mai târziu, în 2009, s-au căsătorit. Cei doi au împreună o fetiță, Everly, în vârstă de cinci ani.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava