Chingi auto în valoare de aprox. 200.000 lei reținute de inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud
În data de 6 iunie 2023, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în România..
Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au reținut 2.000 bucăți chingi auto pentru ancorare inscripționate ,,TUV RHEINLAND’’, succeptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală pentru marca respectivă.
Valoarea totală a bunurilor reținute, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 200.000 lei.