Concert pascal
MOPAN Suceava

Cinci persoane implicate într-un scandal în municipiul Fălticeni au fost reţinute de poliţişti. Cele cinci persoane au fost implicate într-o altercaţie care a avut loc la începutul acestei luni. Astfel în noaptea de 8 spre nouă noiembrie, în jurul orei 00.00, C. Ilie, de 23 ani, din municipiul Fălticeni şi A. Lucian, de 22 ani, din comuna Bogdăneşti, au mers într-un club din municipiul  Fălticeni, unde au avut o discuție în contradictoriu cu L. Florin de 38 de ani, agent de pază,  care le-a solicitat celor doi să părăsească discoteca.

La ieșire din discotecă, în fața ușii de acces, C. Ilie și A. Lucian, au fost așteptați de L. Florin și de mai multe persoane din anturajul acestuia, care au început să-i lovească pe cei doi.

La scurt timp după incident, în fața clubului au sosit mai multe persoane, prieteni ai lui C. Ilie şi A. Lucian, care au început să se manifeste zgomotos, solicitându-i lui L. Florin și celor care îl însoțeau să iasă afară pentru discuții și explicații cu privire la agresarea celor doi tineri.

Poliţiştii s-au autosesizat în cauză şi s-a dispus trimiterea către locaţia respectivă a luptătorilor din cadrului Serviciului de Acţiuni Speciale, conflictul fiind aplanat şi prevenindu-se degenerarea în acţiuni şi fapte antisociale.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, poliţişti din cadrul Poliției municipiului Fălticeni  cu sprijinul judiciariştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale desfăşurând activităţi investigative în vederea identificării tuturor participanţilor şi tragerii acestora la răspundere penală.

Astfel, la  data de 28 noiembrie 2014 a fost probată activitatea infracţională a 6 persoane, fiind emise inclusiv 6 mandate de aducere emise pe numele suspecților în cauză.  Pentru ducerea la îndeplinire a acestora au participat  două grupe din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale – IPJ Suceava, persoanele identificate fiind ridicate de la domicilii sau din alte locaţii în care se aflau.

În urma audierilor şi a probatoriului administrat, față de suspecții L. Florin, de  38 ani, M. Cătălin,  36 ani, I. Alexandru, de 19 ani, H. Claudiu, de  41 ani, toţi din municipiul  Fălticeni   și  A. Lucian, de  32 ani din comuna  Bogdăneşti, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 ore, aceștia fiind conduși în fața procurorului de caz, care a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.

Toate cele cinci persoane au fost introduse în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Suceava.

Cinci persoane implicate într-un scandal în Fălticeni au fost reţinute de poliţişti, 2.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 2.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava