MOPAN Suceava

Sala “Ștefan cel Mare “ din cadrul Palatului Administrativ, a găzduit, sub conducerea prefectului județului Suceava, Alexandru Moldovan în calitate de președinte, ședința de lucru a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, cu respectarea tuturor normelor de siguranță impuse de contextul epidemiologic actual.

Pe ordinea de zi au fost incluse 74 lucrări elaborate de către Compartimentul Fond Funciar din cadrul Instituției Prefectului-Județul Suceava de la ultima ședință care a avut loc în data de 10 iunie. Lucrările supuse dezbaterilor și aprobărilor au vizat informări ale membrilor comisiei județene pe probleme specifice și punctuale, propuneri ale comisiilor locale de fond funciar privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră sau terenuri agricole, atribuirea de terenuri aferente locuințelor, validări de amplasamente, modificări sau, după caz, corectări titluri de proprietate, precum și emitere de duplicate după titluri de proprietate.

În cadrul ședinței au fost adoptate 56 hotărâri ale comisiei județene. Dintre acestea, 5 hotărâri au avut ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv validarea amplasamentului pentru o suprafață totală de 6,5102 ha teren ca urmare a cererilor formulate de un număr de 6 persoane fizice. Totodată, au fost respinse propunerile de atribuire în proprietate de teren aferent locuințelor pentru un număr de 5 cereri printr-un număr de 5 hotărâri.

De asemenea, au fost emise 45 de hotărâri care au vizat fie modificări sau, după caz, corectări de titluri de proprietate, iar 1 hotărâre a avut ca obiect o contestație a unei persoane fizice.

Pe ordinea de zi a ședinței au fost incluse și 12 informări pe diverse teme specifice activității de fond funciar, precum și o solicitare privind emiterea de duplicat de titlu de proprietate.

Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a analizat efectele Deciziei nr. 36/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit căreia cererile pentru terenuri din zona necooperativizată depuse după data de 30 noiembrie 2005 nu vor mai putea fi soluționate în cadrul comisiilor locale, iar prefectul nu va mai putea emite titlu de proprietate, fiind considerate a fi depuse tardiv, sancțiunea fiind decăderea din dreptul de a mai depune cerere.

Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt obligatorii conform prevederilor art. 521 alin (3) din Codul de procedură civilă.

Persoanele fizice interesate au în continuare posibilitatea legală de a-și reglementa situația juridică a terenurilor, prin cadastrarea generală la nivel de localitate, conform procedurii prevăzută în Legea nr. 7//1996 a cadastrului și publicității imobiliare republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea s-au analizat modificările aduse Legii nr. 18/1991 republicată, cu modificările ulterioare, prin Legea nr. 87/2020, iar față de Decizia ICCJ nr. 36/2020 și Legea nr. 87/2020 s-a hotărât actualizarea Regulamentului de organizare și funcționare al comisiei județene, care va fi aprobat în prima ședință.

Aducem la cunoștința tuturor persoanelor îndreptățite că în cadrul Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava se depun toate diligențele necesare pentru rezolvarea și soluționarea tuturor lucrărilor înregistrate la comisie și aflate, în prezent, în diverse etape de lucru, potrivit Regulamentului de Organizare și Funcționare al acesteia în vigoare.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava