MOPAN Suceava

Comunele sucevene Ciocăneşti şi Poiana Stampei sunt în topul „Satul Cultural al României 2014”. Realizat de Asociația Cele mai Frumoase Sate din România (AFSR), sub înaltul patronaj al Ambasadei Franței în România, topul este parte a unui program derulat cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism. Comuna suceveană Ciocăneşti a obţinut joi, pe 13 februarie, titlul de „Satul cultural al României” pe 2014. Pe poziţia a doua în top s-a situat tot o comună din judeţul Suceava: Poiana Stampei. În finala pentru titlul de „Satul cultural al României”, pe lângă cele două comune din judeţul Suceava, s-au mai aflat comunele Cumpăna-județul Constanța, care, după deliberarea unei comisii de specialitate, a ocupat locul III, Izvoarele din județul Prahova – locul IV şi Bezdead din județul Dâmbovița – locul V. Primarii celor două localităţi sucevene au primit diplome din partea ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism, Maria Grapini. Aceasta i-a felicitat personal pe Radu Ciocan – primarul comunei Ciocăneşti şi Viluţ Mezdrea – primarul din Poiana Stampei, şi le-a promis tot sprijinul în derularea proiectelor culturale pe care şi le-au propus să le realizeze în acest an. Mai exact, comuna câştigătoare, va fi gazda unor evenimente culturale şi turistice derulate cu sprijinul AFSR – Asociaţia Cele mai Frumoase Sate din România, Autorităţii Naţionale de Turism, Ministerului Delegat pentru IMM-uri, afaceri şi turism şi partenerilor programului.
Localităţile sucevene Ciocăneşti şi Cârlibaba apar în Topul 10 al celor mai frumoase sate din România, top realizat în 2013 de revista unei companii româneşti de transport aerian împreună cu Asociaţia Cele mai Frumoase Sate din România (AFSR).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava