MOPAN Suceava

Consiliul Județean va demara licitația pentru întreținerea multianuală a drumurilor județene cu 10 luni înainte de expirarea contractului actual, a anunțat președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor. Mai exact procedurile de licitație vor începe în luna ianuarie 2013 în condițiile în care contractul expiră în octombrie anul viitor. Nechifor a declarat că prin organizarea din timp a licitației vrea să-și ia măsuri de siguranță pentru a nu ajunge în situația primăriei municipiului Suceava care nu a încheiat încă noul contract pentru salubrizare stradală iar vechiul operator, firma Rosal, căreia i s-a prelungit contractul, nu se ocupă cum trebuie de deszăpezirea orașului.  În prezent de întreținerea drumurilor județene are grijă un consorțiu din care fac parte firmele botoșănene Big Conf, Transporturi Auto și Construct Com 2000 și firma suceveană Calcarul SA Pojorâta. Pentru perioada de iarnă acest consorțiu a subcontractat o parte dintre lucrările de deszăpezire către Drumuri şi Poduri SA, societatea Consiliului Județean Suceava. ”Pentru că acest contratc multianual de întreținere a drumurilor județene expiră în octombrie anul viitor și pentru a nu fi în aceeași situație ca Primăria municipiului Suceava am decis împreună cu directorul Direcției Județene de Drumuri din Poduri ca procedura pentru licitație să înceapă de urgență în ianuarie anul viitor ca să parcurgă toate etapele necesare pentru că pot apărea contestații și multe alte elemente care pot pune în dificultate din punct de vedere al timpului semnarea contractului. Cred că Suceava această situație neplăcută este datorită acestui contract care a expirat și probabil că acest operator nu știu dacă mai are interes total să asigure un trafic normal în Suceava ”, a declarat Nechifor.  Trebuie spus că rețeaua de drumuri județene însumează 1.100 de kilometri iar contractul actual de întreținere a fost semnat pe trei ani.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava