MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că în această săptămână continuă lucrările pentru întreținerea și repararea mai multor drumuri județene. Gheorghe Flutur a precizat că în momentul de față în județ sunt 20 de șantiere în care se lucrează la repararea drumurilor județene. El a arătat că se lucrează în mai multe zone, printre care Panaci, Vama, Moldovița, Capu Câmpului, Dolhasca – Budeni și Liteni. „Așa cum s-a văzut am început reparațiile în zona de șes a județului imediat ce timpul ne-a permis și continuăm în zona de munte pe măsură de condițiile meteo ne permit. Trebuie spus că prioritate au avut drumurile județene de pe traseul turiștilor către mănăstirile din județ. De asemenea, am adus și trei mașini de mare capacitate care pregătesc și plombează carosabilul. Și imediat după Sfintele Sărbători de Paște vom face lucrări de reparații la drumurile județene din Slatina, Hartop, Vulturești, și Boroaia”, a arătat Gheorghe Flutur.

El a adăugat că în prezent au început și lucrările de reabilitare a drumului Panaci-Glodu, finanțat prin PNDL. Președintele CJ Suceava a mai spus că de câteva zile a fost scos la licitație drumul Frasin-Stulpicani-Ostra-Broșteni, pentru care administrația județeană a făcut un împrumut de 52 milioane de lei. Nu în ultimul rând el a spus că tot în această zonă a județului au fost alocate fonsuri pentru drumul Stulpicani-Gemenea-Slătioara, către Codrii Seculari.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava