Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că instituția pe care o conduce a reziliat contractul cu firma care a construit terminalul 2 al Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava. Gheorghe Flutur a arătat că în momentul de față lucrările sunt finalizate în procent de 90%. Flutur a spus în plenul Consiliului Județean că există o situație mai puțin fericită în ceea ce privește relația cu constructorii de la terminalul doi de pasageri. „E o problemă mai grea pe care o are constructorul. E un blocaj intern și cu partenerii lor. Am tot insistat pentru că la 90% speram să se finalizeze. Și suntem într-o situație nefericită. Propunerea am făcut-o deja de rezilieze a contractului. Vă spun nefericită pentru că am avut foarte multe discuții cu dumnealor, dar probabil este și un blocaj financiar. Noi am nominalizat o  comisie și am făcut o fotografie la zi cu ce este acolo. Sunt și multe bunuri și mobilier și aparatură, totul este acolo și sunt sigilate. Iar acum, pe procedură, achiziționăm expertul tehnic ca să putem să avem pornirea pentru achiziția în continuare și să dăm drumul, să deblocăm. Am încercat nenumărate discuții”, a arătat șeful administrației județene. El a precizat că o problemă foarte serioasă a fost la montarea acoperișului de către fostul constructor. „E o problemă la acoperiș care a fost pus necorespunzător, foarte ondulat. Am cerut să refacă această lucrare au încercat și nu au putut. Iar această situație ne obligă să aducem containere în continuare pentru că numărul de pasageri crește și nu vrem să creăm probleme de fluiditate a traficului în aeroportul de la Suceava”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

La rândul său, vicepreședintele CJ Suceava, Cristinel Crețu, a spus că în momentul de față a fost demarată o procedură de expertizare și de punere în siguranță a investiției, dar și de constatare a lucrărilor rămase neexecutate. „Vom solicita executarea garanției de bună execuție și au fost percepute inclusiv penalități pe perioada în care dumnealor au depășit perioada inițială a contractului, fiind vorba de o sumă destul de consistentă. Ei au ajuns într-un blocaj financiar iar mulți subcontractori de-ai dumnealor vin și se plâng că nu și-au primit banii. Noi nu avem nici o datorie către constructor. El a încasat banii și nu i-a mai dat mai departe și s-a blocat. Au fost făcute opt prelungiri de contract, dar nu s-a putut, a intervenit acest blocaj și s-a ajuns în această situație”, a încheiat vicepreședintele CJ Suceava.

CJ Suceava a reziliat contractul cu firma care a construit terminalul 2 al Aeroportului Suceava. Lucrările sunt realizate în procent de 90%, 6.0 out of 10 based on 6 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.0/10 (6 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava