MOPAN Suceava

În ședința Consiliului Județean Suceava din 30 iulie va fi supus aprobării un proiect vizînd extinderea capacității serviciilor medicale la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou”, prin construirea și dotarea a două clădiri monobloc cu profil pediatric și de boli infecțioase. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a declarat că proiectul a fost inițiat după ce din analiza făcută cu noua conducere a Spitalului a rezultat necesitatea înființării unui spital de boli infecțioase și a unui spital de copii. El a declarat: „În ceea ce privește înființarea Spitalului de Copii documentația a fost elaborată și transmisă la Compania Națională de Investiții la începutul acestui an. Având în vedere situația actuală generată de pandemia Covid, înființarea unui spital de Boli Infecțioase cu ATI propriu este imperios necesară, având principalul scop acela de a separa zona de boli infecțioase de celelalte zone ale spitalului. Vor fi alocate fonduri pentru elaborarea documentației tehnico-economice și a studiului de fezabilitate necesare promovării la finanțare a acestei investiții”. Gheorghe Flutur a mai spus că Spitalul de copii va avea un număr de 412 paturi, iar cel de boli infecțioase 90 de paturi dintre care 70 pentru adulți, 10 pentru copii și 10 paturi ATI. „Am făcut demersuri la Compania Națională de Investiții, vom pregăti și vom înainta documentația pentru ambele spitale”, a încheiat președintele Flutur.

CJ Suceava va aproba înființarea unui spital de copii și a unui spital de boli infecțioase, 5.3 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.3/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava