MOPAN Suceava

În ultimul meci din sezonul regulat 2013 al Diviziei Naționale de rugby, CSM Bucovina Suceava a întâlnit sâmbătă 24 august pe stadionul ”Unirea” gruparea Poli Iași. Cum deja se știa ce echipe din eșalonul secund al rugbiului românesc vor juca în play-off și care în play-out, partida nu a avut miză. În aceste condiții, diferența de valoare și de motivare dintre cele două grupări a fost clară, ieșenii impunându-se destul de lejer.
Nici bine nu s-au așezat în teren cele două formații, că oaspeții au profitat de două breșe din apărarea sucevenilor și au marcat două eseuri la centru. La 14-0 în favoarea ieșenilor, gazdele au înscris primele puncte dintr-o lovitură de pedeapsă prin Crețu. Chiar dacă au beneficiat de eliminarea temporară a unui adversar, sucevenii nu s-au concentrat suficient și pânăla pauză aumai încasat două încercări. La pauză a fost 26-3 pentru Poli Iași în disputa cu CSM Bucovina Suceava.
Jocul a fost mult mai echilibrat după pauză pe fondul unor schimbări efectuate în echipa suceveană, dar și a faptului că oaspeții au mai menajat unii sportivi în perspectiva participării la turneul play-off. Poli Iași a dus scorul la 40-3, pentru ca sucevenii să revină în atac și să pună presiune în principal cu linia de înaintare. Nu au reușit cu câteva minute în final să culce balonul în terenul de țintă advers deși s-au aflat la un metru de eseu, însă la ultima fază a partidei Ștefăniță Rusu, unul dintre cei mai experimentați jucători suceveni a marcat. Crețu a transformat încercarea și CSM Bucovina Suceava – Poli Iași s-a încheiat cu scorul de 10-40.
”Am aliniat la start o formulă de echipă cu foarte mulți tineri pentru că jocul nu avea miză. Diferența de experiență și valoare dintre noi și ieșeni și-a spus cuvântul și am fost depășiți destul de clar în prima parte a meciului. Pe parcurs ne-am revenit și am echilibrat jocul. Să nu uităm că în partida tur am venit de la Iași cu punctul bonus defensiv.
Era clar deja ce echipe jucau în play-off și care în play-out și noi va trebui să ne concentrăm pe ultimele jocuri ale sezonului competițional care vor decide ce formații vor retrograda. Se va porni de la egalitate de puncte și partidele vor fi extrem de disputate. Sper să ne atingem obiectivul propus și anume locul V în Divizia Națională.
În mod normal, sâmbăta viitoare vom primi pe stadionul ”Unirea” vizita grupării CS Năvodari” a declarat antrenorul echipei CSM Bucovina Suceava, Constantin Vlad.
Rezultate consemnate în etapa a XIV-a:
CSM Bucovina Suceava – Poli Iași 10-40
Stejarul Buzău – Știința Petroșani 45-5
RC Bârlad – CSUAV Arad 47-5
CS Năvodari – RCM Galați 40-18

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava